Superb sau oribil? Cum ar putea arăta viitorul BMW Seria 7?

Autor: David Andrei 20 dec. 2020 Știri auto

Acestea sunt imaginile care i-au speriat pe fanii BMW Seria 7. Viitoarea generație este pe drum și ar putea arăta mai spectaculos decât modelul pe care îl vedem, la această oră, pe șosele.

GALERIE FOTO

Viitoarea generație BMW Seria 7 a fost surprinsă deja în teste purtând un strat de camuflaj. Deși BMW face tot posibilul să păstreze secret designul limuzinei bavareze, se pot ghici, de sub autocolantul alb-negru, viitoarele linii de design. Astfel, viitorul 7 ar putea primi forme mai angulare, inspirate de limuzinele clasice E32 sau E38.

Urmărind aceste linii, rușii de la Kolesa au încercat să abordeze viitorul look al automobilului pe care l-am putea vedea spre sfârșitul lui 2021. În viziunea lor, mașina renunță la imaginea conservatoare și adoptă o serie de elemente extrem de îndrăznețe, cum ar fi luminile care apar deasupra grilei, chiar la marginea frontală a capotei. Farurile sunt mai înguste și mai alungite, par poziționate mai jos. Acestea flanchează o grilă cu proporții asemănătoare sau chiar mai mici decât ale celei purtate de actuala generație. (vezi GALERIA FOTO)

Modelul din simulările digitale ale designerilor ruși primesc și mânere escamotabile pe portiere, așa cum am văzut la i4.

În partea posterioară, stopurile sunt foarte înguste și ocupă mare parte din linia orizontală a capacului portbagajului. Acestea seamănă cu ceea ce vedem astăzi la SUV-ul coupe X6. Luminile spate sunt poziționate deasupra unei bare spate redesenate și a unor țevi de evacuare trapezoidale. Vom vedea dacă versiunea celor de la Kolesa este sau nu aproape de adevăr în momentul în care prototipurile vor începe să renunțe la camuflaj.

Viitoarea generație BMW Seria 7 nu se grăbește

Actuala generație BMW Seria 7 se află pe piață din 2015 și a primit un facelift complex anul trecut. Bavarezii nu se grăbesc. Viitoarea generație și-ar putea face apariția, cel mai devreme, în cea de-a doua parte a anului viitor și ar putea ajunge în showroom-uri din 2022. Limuzina ar putea primi și o versiune electrică ce va purta denumirea de i7. Aceasta ar trebui să aibă peste 530 de cai putere, tracțiune integrală și o autonomie de peste 480 de kilometri. Versiunea cu emisii zero ar veni ca rival pentru EQS de la Mercedes.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide