Tesla a prezentat o remorcă dotată cu panouri solare

Autor: Ionuț Vîlciu 06 iul. 2022 Știri auto
Tesla a prezentat o remorcă dotată cu panouri solare

Tesla a dezvăluit o remorcă dotată cu panouri solare. Scopul ei ar fi acela de a suplimenta autonomia electrică prin intermediul energiei solare.

Compania lui Elon Musk a venit la IdeenExpo, în Hanovra, cu o remorcă dotată cu panouri solare care se pot extinde și care ar putea să ofere autonomie suplimentară pentru cei care merg la camping. De asemenea, include și un receptor Starlink pentru a facilita conectivitatea la internet.

Remorca a fost prima dată zărită de un utilizator Twitter. Roțile sunt destul de micuțe și probabil că nu ar face față unor drumuri mai grele, dar sigur pot ajunge unde o Tesla obișnuită poate. Panourile solare se extind din centru către extremități, triplând astfel suprafața de acoperire.

Remorca Tesla cu conectivitate la internet

Pe lângă panourile solare cu care vine, remorca pare să prezinte și un receptor Starlink Satellite. Acesta ar putea furniza conexiune la internet chiar și acolo unde dispozitivele mobile nu au semnal.

Tesla a mai adus la IdeenExpo și un Model Y secționat pentru a arăta noua sa baterie. IdeenExpo este, în mare parte, un exercițiu de recrutare pentru Tesla. Cel mai probabil, remorca nu va deveni disponibilă curând, dar este interesant că este expusă alături de noua baterie a producătorului, care este deja în producție.

Sursa: Carscoops

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: @tesla_adri Twitter


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide