Tesla a raportat cel mai mare profit din istorie în 2022, de peste 11 miliarde de euro

Autor: Adrian Somai 30 ian. 2023 Știri auto

În ciuda tuturor problemelor cu care s-a confruntat Elon Musk pe parcursul anului trecut, Tesla raportează un profit record de peste 11 miliarde de euro în 2022. Constructorul de mașini electrice de peste Ocean a făcut publice la sfârșitul săptămânii ce tocmai s-a încheiat atât informațiile financiare pentru ultimul trimestru din 2022, cât și datele pentru întreg anul trecut.

Ultimul trimestru al anului 2022 le-a adus celor de la Tesla 24.1 miliarde de dolari în încasări, dintre care producătorul auto Tesla a contribuit cu 21.3 miliarde de dolari, echivalentul a 19.6 miliarde de euro, potrivit CNBC. Vorbim despre o sumă cu 33% mai mare decât cea înregistrată în ultimul trimestru al anului 2021. Din această sumă, 467 de milioane de dolari au venit din credite de la stat, o creștere cu aproape 50%. În aceste condiții, în ultimul trimestru din 2022 putem vorbi despre un profit record de 3.7 miliarde de dolari, echivalentul a 3.4 miliarde de euro, în creștere cu 59%.

În ciuda acestor cifre, valoarea acțiunilor Tesla a scăzut considerabil în 2022, prețul micșorandu-se cu nu mai puțin de 65%. Totuși, prețul acțiunilor s-a menținut peste așteptările analiștilor, care estimau o scădere și mai drastica a acțiunilor Tesla.

Tesla vrea să producă două milioane de mașini în 2023

După publicarea acestor cifre, prețul acțiunilor a crescut imediat cu 5%, ceea ce îl face pe Elon Musk încrezător în faptul că Tesla va putea să producă două milioane de autovehicule în 2023. În 2022, Tesla a produs numai 1.369.611 de mașini, dintre care 1.298.434 au fost Model 3 sau Model Y. În 2022, producția s-a dovedit a fi în creștere față de 2021 cu 43 de procente.

La nivelul întregului an 2022, veniturile Tesla au ajuns la 71.5 miliarde de dolari, în creștere cu 51% față de anul 2021. Încasările totale au ajuns la 81.4 miliarde de dolari, ceea ce aduce o creștere similară față de 2021 la nivel procentual. În aceste condiții, profitul net înregistrat de Tesla a ajuns la 12.6 miliarde de dolari în 2022, echivalentul a 11.6 miliarde de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide