Elon Musk nu este îngrijorat de scăderea prețului acțiunilor Tesla. Ce le-a transmis angajaților

Autor: Andreea Ditcov 30 dec. 2022 Știri auto
Elon Musk nu este îngrijorat de scăderea prețului acțiunilor Tesla. Ce le-a transmis angajaților

Elon Musk, directorul executiv al Tesla, le-a spus angajaților să nu se îngrijoreze de „nebunia pieței bursiere”, având în vedere că acțiunile companiei au scăzut.

Elon Musk s-a adresat angajaților săi din cadrul companiei Tesla și le-a transmis că nu ar trebui să fie „deranjați de nebunia pieței bursiere”, chiar dacă acțiunile companiei au scăzut cu aproape 70% în acest an din cauza nesatisfacerii cererii de vehicule electrice, dar și din cauza achiziției Twitter, o inițiativă pe care investitorii Tesla au văzut-o ca pe o distragere de la îndatoririle sale.

Musk le propune angajaților să facă voluntariat pentru a ajuta la livrarea vehiculelor

Într-un e-mail trimis angajaților miercuri și citat de Reuters, Musk a spus că prevede că pe termen lung, Tesla va fi cea mai valoroasă companie de pe pământ. De asemenea, el a cerut angajaților să intensifice livrările la sfârșitul acestui trimestru, după ce producătorul auto a oferit reduceri la vehiculele sale în Statele Unite și China.

„Vă rugăm să faceți toată eforturile pentru următoarele câteva zile și să faceți voluntariat pentru a ajuta la livrare, dacă este posibil. Va face o diferență reală!” a spus el în e-mail.

Analiștii se așteaptă ca Tesla să livreze 442.452 de vehicule în al patrulea trimestru.

Oferta Tesla ar putea depăși cererea, se așteaptă analiștii

Scăderea vertiginoasă a prețului acțiunilor Tesla a afectat valoarea pachetelor deținute de angajații producătorului de vehicule electrice. Tesla a oferit compensații pentru acțiuni pentru majoritatea angajaților, inclusiv pentru lucrătorii din fabrică.

Acțiunile companiei au revenit miercuri, după o scădere de 11% în sesiunea anterioară, având în vedere că producătorul de automobile plănuia să ruleze un program de producție redus în ianuarie în fabrica sa din Shanghai. Știrea a stârnit îngrijorări cu privire la o scădere a cererii pe cea mai mare piață auto din lume.

”Btw (apropo – traducere), nu fiți prea deranjați de nebunia de la bursă. Pe măsură ce vom demonstra în continuare performanțe excelente, piața va recunoaște acest lucru”, a spus el. ”Pe termen lung, cred cu tărie că Tesla va fi cea mai valoroasă companie de pe Pământ!”

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Captură video YouTube - Tesla


Andreea Ditcov
Andreea Ditcov
Andreea Ditcov este cel mai nou Redactor al echipei ProMotor.ro. Licențiată în Economie și Relații Internaționale, cu studii finalizate în Marea Britanie, a făcut primii pași în presă în urma unui proiect academic despre defrișările ilegale din Europa. Timp de trei ani a adunat experiență ... citește mai mult

Comentarii
Inchide