Tesla a vândut mașina cu numărul 1 milion în Europa

Autor: Ionuț Vîlciu 23 oct. 2023 Știri auto

Tesla anunță că a vândut exemplarul cu numărul 1 milion pe teritoriul Europei. Cel mai popular automobil vândut de compania americană rămâne Model Y.

Au trecut 14 ani de când Tesla a vândut prima sa mașină în Europa. Acum, producătorul auto american anunță că a vândut mașina cu numărul 1 milion și nu dă semne că se va opri, mai ales grație cifrelor de vânzări înregistrate de cel mai popular vehicul al său, Model Y.

- articolul continuă mai jos -

Prima mașină vândută de Tesla pe continentul european a fost prima generație de Roadster, o mașină sport electrică ce avea destule lucruri în comun cu Lotus Elise, care a arătat lumii că și mașinile electrice pot fi distractive.

Tesla a ajuns apoi în rândul producătorilor mainstream cu ajutorul sedanului electric Model S și cu SUV-ul electric Model X, înainte ca vânzările să crească exponențial odată cu lansările europene pentru Model 3 și pentru Model Y. Dintre acestea, SUV-ul compact Model Y s-a dovedit a fi cel mai popular dintre toate modele gamei Tesla.

Tesla anunță că a vândut mașina cu numărul 1 milion în Europa

2023 ar putea fi considerat anul Tesla Model Y în Europa, deoarece SUV-ul compact electric a fost cea mai vândută mașină pentru 6 din primele 9 luni ale anului curent. Deocamdată, cea mai vândută mașină în Europa este Dacia Sandero. Fiind în esență un Model 3 mai înalt, Model Y oferă aceleași tehnologii și o eficiență similară. În plus, prețurile nu sunt cu mult mai mari, fapt care îl face să fie alegerea favorită a clienților.

Rămâne de văzut cât va fi în stare Tesla să mențină această cerere mare pe măsură ce noi rivali continuă să apară în piață. Ținând cont că Model 3 a fost actualizat de curând, ne așteptăm ca aceleași principii să fie aplicate și în cazul lui Model Y: modificări subtile de design, anumite modificări pentru habitaclu, dar și o eficientizare a pachetului propulsor pentru mai multă autonomie.


Sursa foto: Tesla




Comentarii
Inchide