Tesla Cybertruck VS Porsche 911 Turbo S: Cine câștigă cursa dintre electric și termic – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 15 feb. 2024 Știri auto

Am văzut cu toții cursa dintre o Tesla Cybertruck și un Porsche 911, cursă în care camioneta electrică remorca un alt 911 pe platformă. Acea cursă a fost câștigată de Tesla Cybertruck, cu toate că circumstanțele în care a avut loc au fost mult discutate încă de la publicarea acelui videoclip.

A venit momentul pentru runda a doua, grație clipului publicat de echipa Throttle House. Astfel, Tesla Cybertruck a fost pusă față în față cu cel mai rapid Porsche 911 disponibil în acest moment, versiunea Turbo S a supercarului german.

Cursa de drag aduce Tesla Cybertruck față în față cu regele incontestabil al curselor de drag de pe YouTube, Porsche 911 Turbo S. Sportiva germană folosește un motor boxer de 3,7 litri, cu 6 cilindri, căruia i-au fost montate 2 turbine. Astfel, mașina produce 650 CP și 800 Nm cuplu maxim, putere transmisă de o transmisie automată cu dublu ambreiaj către toate cele 4 roți. Este un lucru știut că 911 Turbo S este un rival redutabil inclusiv în fața mașinilor modificate, dar are ce-i trebuie pentru a învinge cea mai puternică versiune de Tesla Cybertruck?

Poate Porsche 911 Turbo S să învingă cel mai puternic Cybertruck al momentului?

Porsche 911 Turbo S are un timp 0-100 declarat de 2,7 secunde și o viteză maximă de 330 km/h. De cealaltă parte, Cybertruck în versiunea Cyberbeast folosește trei motoare electrice, pentru o putere totală de 845 CP, având un timp de accelerație 0-100 similar cu cel al supercarului german. Cu toate acestea, masa de peste 3 tone și forma nu foarte aerodinamică vor juca un rol important. De asemenea, viteza maximă a camionetei este de 210 km/h.

Prima dintre cele două runde începe cu o accelerație surprinzătoare din partea camionetei electrice. Aceasta trece imediat cu o lungime de mașină în fața lui 911, o performanță impresionantă, având în vedere că Turbo S se numără printre cele mai rapide mașini de serie aflate în prezent la vânzare. Cybertruck menține poziția de lider, însă nu pentru mult timp.

Dacă ar fi fost o cursă pe doar o optime de milă, așa cum a fost videoclipul publicat de Tesla, rezultatul ar fi putut fi cu totul altul. Cu toate acestea, pe măsură ce viteza crește, aerodinamica superioară a lui 911 îi conferă un avantaj. În ciuda faptului că are un deficit de 200 CP, Porsche a obținut o victorie categorică.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Throttle House / YouTube


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide