TOP 10 cele mai neobişnuite rulote şi autorulote din istorie

Autor: Iulian Dnistran acum 7 ani Știri

Ştirea despre rulota Caravisio – supranumită rulota viitorului – m-a pus pe gânduri. Dacă rulota viitorului şi maşina viitorului (vezi conceptul Laraki Epitome) sunt inspirate din lumea iahturilor, ce idei trăsnite au avut proiectanţii rulotelor din trecut?

Am scotocit WWW-ul şi am găsit câteva răspunsuri pe care ţi le prezint sub forma unui clasament. Iată, aşadar, topul celor mai neobişnuite rulote şi autorulote din istorie. Ca de obicei (vezi top 10 cele mai trăsnite concepte din istorie şi top 5 cele mai nebune monovolume din istorie), acest clasament a fost creat după principiul „aşa cred eu”.

Locul 10: EarthRoamer XV-JP

Da, e doar un Jeep Wrangler Unlimited cu o carapace deasupra, iar din acest motiv ocupă locul zece în acest top.

În acelaşi timp, însă, tocmai pentru că este doar un Jeep Wrangler cu casa în spate înseamnă că poate ajunge în multe locuri pe care o autorulotă normală nu poate nici măcar să le viseze. În deşert, de exemplu.

Diferenţialele Dana 44 pentru ambele punţi pot fi blocate electric, troliul poate scoate maşina din noroaie adânci, iar compresorul conectat la motorul V8 de 3,8 litri poate umfla anvelopele atunci când te-ai plictisit de joaca pe nisip.

Locul 9: Bremach T-Rex Camper

Bremach e un producător italian de camioane utilitare care rivalizează, într-o oarecare măsură, cu gama UNIMOG de la Mercedes-Benz. Aşa că era doar o chestiune de timp până când cel mai nou model al italienilor, denumit T-Rex, urma să fie transformat într-o rulotă capabilă să traverseze cele mai dificile trasee.

Sigur, şi Wranglerul de mai sus poate face asta, dar T-Rexul e mai mare şi arată mai fioros, ceea ce contează foarte mult atunci când te plimbi voios prin pădure (sau nu).

Locul 8: Action Mobil Desert Challenger

Până acum am văzut jucătorii din liga a treia, respectiv din liga a doua. Dar oare cum joacă cei din liga întâi a autorulotelor capabile să care în spate toată familia şi să meargă oriunde? Ei, bine, joacă foarte tare.

Să intre în scenă Action Mobil Desert Challenger. Monstrul acesta cu opt roţi e destul de mare pentru toată familia până la rudele de gradul al treilea şi e suficient de capabil în off-road ca să nu rămână blocat în vârful muntelui. A, da, şi arată ca şi cum ar putea să mănânce vreo două Dacia Sandero la prânz.

Locul 7: Dethleffs Roadstar

Conceptul Dethleffs Roadstar a fost prezentat la Salonul de Rulote din Düsseldorf din anul 2003 şi a stârnit interesul multor pasionaţi de călătorii cu rulota.

Dar se pare că interesul lor nu a fost suficient de mare pentru ca prototipul Roadstar să intre în producţia de serie. Chiar şi aşa, eu cred că un TIR în miniatură, care are o rulotă în loc de remorcă pentru marfă, arată foarte fain.

Locul 6: Vixen RV

Autorulotele Vixen au fost create pentru a se lupta cu autorulotele imense create de cei de la GMC. Spre deosebire de casele pe roţi ale celor de la GMC, însă, Vixen a devenit cunoscută ca marca de „autorulote pentru şoferi”.

Dovadă stă garda la sol foarte joasă pentru un astfel de vehicul şi caroseria din fibră de sticlă care a fost modelată cu ajutorul rezultatelor obţinute în tunelul aerodinamic. Doar că primele modele se foloseau de motoare diesel de 2,5 litri de origine BMW care dezvoltau doar 115 CP, aşa că sportivitatea se cam pierdea pe drum.

În cele din urmă, au fost vândute doar vreo 300 de autorulote Vixen.

Locul 5: Volkswagen Beetle Camper

La mijlocul anilor ’70, maşinile compacte au început să fie apreciate de publicul american. Iar publicul american a fost şi este pasionat de camping, aşa că nu a durat mult până când un producător de rulote a creat un model compact pentru maşinuţele care luase cu asalt străzile Americii.

Nimic special până aici, însă metoda de cuplare a rulotei la maşină este una foarte ingenioasă, aşa cum se poate vedea şi în clipul video de mai sus.

Locul 4: Toyota Prius Camper

Vrei să vezi lumea întreagă fără să te cazezi la hotel şi să fii eco în acelaşi timp? Dacă da, atunci Toyota Prius Camper este soluţia pentru tine.

Şi da, nu e altceva decât o Toyota Prius cu un rucsac imens în spate.

Locul 3: Pontiac Aztek Camper

SUV-ul Pontiac Aztek e cunoscut de unii pasionaţi auto ca fiind cea mai urâtă maşină de serie produsă vreodată, în aceeaşi ligă cu prima generaţie SsangYong Rodius.

Dar iată că SUV-ul american a fost gândit şi pentru cei care vor să iasă la iarbă verde, dar nu vor să îşi aşeze cortul pe pământul rece. Soluţia? Punem un cort direct pe maşină. Minunat.

Locul 2: Decoliner

Această… chestie a fost creată de Randy Grubb, acelaşi om care a arătat lumii că o maşină cu motor de tanc nu e chiar atât de neobişnuită pe cât cred oamenii.

Autorulota Decoliner a fost prezentată în cadrul emisiunii online Jay Leno’s Garage. Creată de la zero din aluminiu, Decoliner a fost inspirată dintr-o barcă şi poate fi condusă atât din cabină, cât şi de pe acoperiş.

Locul 1: Piaggio Ape Moca Camper Dethleffs

Toate rulotele şi autorulotele de până acum sunt destul de încăpătoare pentru cel puţin o persoană, dar ocupantul locului întâi din acest top s-ar putea să nu fie suficient de încăpător pentru un adult mai corpolent.

Se numeşte Piaggio Ape Moca şi nu e altceva decât o utilitară Piaggio Ape cu o extensie de rulotă amplasată în benă. Există un singur pat, câteva rafturi şi cam atât. Partea bună este că „reşedinţa de noapte” poate fi demontată de pe triciclul motorizat oricând, aşa că poţi să mai cari şi câţiva cartofi din când în când.

Sunteţi de acord cu topul? Aveţi alte sugestii?



Comentarii
Inchide