Toyota Land Cruiser primește o actualizare consistentă – Galerie FOTO

Autor: George Cristea 01 sept. 2020 Știri auto

Toyota Land Cruiser primește o actualizare consistentă care include optimizarea motorizării de 2,8 litri pentru un plus de putere și un consum mai mic. În plus, noul sistem de infotainment oferă acum suport pentru Android Auto și Apple CarPlay.

Intră în Galeria FOTO

Legendarul offroader japonez primește o motorizare mai puternică cu 27 CP decât cea anterioară, pentru un total de 204 CP. Este aceeași unitate cu patru cilindri de 2,8 litri, dar care a fost optimizată pentru un plus de putere și economie de combustibil. Grație sistemului start&stop, consumul de combustibil a scăzut cu aproape un litru, la o medie de 7,0 l/100 km.

Noua motorizare este disponibilă împreună cu transmisia automată cu șase trepte care și-a dovedit fiabilitatea pe modelul existent. Creșterea de putere a permis îmbunătățirea performanțelor, Land Cruiser accelerând de la 0 la 100 km/h în 9,9 secunde, cu 3,0 secunde mai repede decât înainte.

Ce noutăți tehnologice aduce Toyota Land Cruiser

Toyota nu s-a remarcat prin adoptarea tehnologiilor moderne, fiind probabil ultimul producător important care a introdus unități multimedia compatibile cu Android Auto și Apple CarPlay. După ce au debutat anul trecut pe C-HR, aceste facilități ajung de acum și pe Land Cruiser, odată cu adoptarea noii unități multimedia. Aceasta permite actualizarea over-the-air, în pachet fiind incluse update-uri gratuite în primii trei ani.

În ceea ce privește sistemele de asistare a conducerii, noul Land Cruiser adoptă pachetul Toyota Safety Sense de a doua generație. Acesta include sistemul pre-coliziune (PCS), care oferă posibilitatea detectării pietonilor chiar și pe timp de noaptea, precum și a bicicliștilor, pe timp de zi. De asemenea, Land Cruiser dispune de tempomat adaptiv inteligent – IACC.

Toyota Land Cruiser 150 a fost lansat în 2009 și a beneficiat de actualizări frecvente din partea producătorului japonez, menite să-l păstreze în formă de-a lungul timpului. Land Cruiser este unul dintre puținele offroadere pursânge care se mai comercializează pe continentul european.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide