Toyota va lansa două modele pe hidrogen în 2023

Autor: Cristian Agatie 02 sept. 2021 Știri auto

Cei care așteaptă motorul pe combustie cu hidrogen primesc o veste bună de la Toyota: producătorul japonez va lansa două modele pe hidrogen în 2023 – în gamele Corolla și Prius.

Intră în Galeria FOTO

Toyota, un pionier al electrificării, prin modelul Prius,  a pierdut trendul propulsiei electrice. Într-adevăr, marca japoneză nu are în prezent niciun model electric pe o piață care va închide ușa motorului termic din 2035. Conceptul său electric bZ4X nu va debuta înainte de anul viitor. Nu este de mirare că Toyota încearcă să prelungească pe cât posibil viața sistemelor de propulsie pe combustie.

În acest context, nu este de mirare că Toyota face jocul industriei petroliere și anunță introducerea pe piață a unor noi modele pe hidrogen. Acestea nu sunt electrice, cu pile de combustie (așa cum este Mirai), ci ard direct hidrogenul într-un motor foarte asemănător cu motoarele termice actuale. Cele două modele sunt Corolla și Prius, care vor folosi hidrogenul pentru alimentarea unui motor termic, respectiv a unui sistem de propulsie hibrid.

De ce hidrogenul nu este combustibilul viitorului, promovat de industria petrolului, am explicat deja. E suficient să spunem că arderea hidrogenului nu este 100% curată (aerul conține preponderent azot, de unde oxizii de azot NOx rezultați). În plus, motorul termic este complex și are o eficiență extrem de scăzută față de cel electric (sub 40% față de peste 90%). De asemenea, hidrogenul, deși un element omniprezent în natură, nu se găsește ca atare în stare naturală, ci trebuie extras din alți compuși (de regulă gaz metan) folosind cantități uriașe de energie.

Toyota va lansa două modele pe hidrogen în 2023: Trendul mașinilor electrice, ignorat în continuare

Toyota Prius a fost primul model hibrid de serie din lume, ajungând la clienți încă din 1997. Astăzi, Prius s-a dezvoltat într-o gamă distinctă, cu modele hibride și plug-in, în timp ce aproape toate modelele din gama Toyota au primit opțiuni hibride. Pentru viitoarea generație a lui Prius, care se lansează în această iarnă, Toyota va oferi o opțiune de motorizare alimentată pe hidrogen. Va fi pentru prima oară când gigantul industriei auto va combina cele două tehnologii – propulsia hibridă și alimentarea pe hidrogen.

Toyota nu a ascuns experimentele sale cu motoare termice alimentate cu hidrogen – o Corolla astfel configurată a participat la o cursă de 24 de ore din Super Taikyu Series. Acum, surse din industrie au dezvăluit că Toyota va propune din 2023 un model de serie alimentat pe hidrogen. Ca și Prius, acesta nu va folosi hidrogenul într-o pilă de combustie pentru a produce electricitate, ci într-un motor termic pentru a produce direct lucru mecanic.

Toyota a încercat să explice în 2019 de ce a ales să ignore trendul mondial al mașinilor electrice. Potrivit oficialilor mărcii, producătorul japonez a ales între a produce mai puțin de 30.000 de mașini electrice și circa 1,5 milioane de mașini hibride. A doua opțiune asigură o reducere mai mare a gazelor cu efect de seră decât prima.

Nu e mai puțin adevărat că istoria a notat câteva cazuri răsunătoare de producători dominanți pe piață care au dispărut complet pentru că au ignorat trendul mondial. Două exemple recente sunt Kodak și Nokia. Indiferent de succesul hidrogenului, Toyota pare să se fi înscris ferm pe aceeași orbită.

sursa: Bloomberg

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide