Primul tramvai produs în Turcia a ajuns la Timișoara. Acesta dispune și de baterii ce asigură o autonomie de 63 km

Autor: Marius Vișan 26 iun. 2021 Știri auto

Vineri, în jurul orei 23.00, primul tramvai dintr-un total de 21 de bucăți comandate de Primăria Timișoara, a intrat în oraș.

Ajuns la Timișoara noaptea trecută, primul tramvai nou produs în Turcia intră în probe pentru câteva luni. Acesta poate transporta până la 200 de persoane. Are o lungime de 30 de metri și o autonomie de 63 de kilometri pe bateriile electrice. Este singurul tramvai din lume cu această din urmă particularitate.

Tramvaiul are o autonomie de 63 de kilometri pe bateriile electrice

Așadar, un astfel de tramvai poate fi alimentat de la rețeaua de contact sau dintr-o unitate de stocare a energiei electrice (baterie montată în tramvai). A făcut o săptămâna pe drum după ce a ieșit pe poartă fabricii Bozankaya vinerea trecută, iar transportul s-a dovedit o adevărată provocare.

Primul tramvai nou-nouț a sosit la Timișoara după aproape 50 de ani

”Aseară, după aproape 50 de ani, primul tramvai nou-nouț a sosit la Timișoara. Un tramvai conceput și construit special pentru orașul nostru. A fost un mic spectacol de 3 ore, la miezul nopții, la Catedrală. Împreună cu câteva zeci de entuziaști am urmărit și eu, nu fără emoții, cum a fost pus pe șine.

La ora 3:13 tramvaiul a ajuns cu bine în depoul Dâmbovița. Pentru a ajunge aici a fost nevoie de o muncă de echipă care a durat ani și vreau să le mulțumesc tuturor colegilor din Primărie care s-au implicat în acest proiect. În următoarele săptămâni, acest tramvai va trece prin zeci de teste și îl veți putea vedea pe Linia 1.

După omologarea de către Autoritatea Feroviară Română, producătorul va livra și celelalte tramvaie din contract, în total 21, finanțate din fonduri europene. Și dacă noi, timișorenii, suntem mulțumiți de ele putem comanda și altele. Este un pas important pentru ca transportul în comun din Timișoara să fie la nivelul pe care îl merită acest oraș: predictibil, confortabil și o alternativă reală la deplasarea cu mașina, scrie primarul Timișoarei Dominic Fritz pe pagina personală de Facebook.

Intră în GALERIA FOTO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Dominic Fritz / Facebook


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide