Transportatorii rutieri despre suspendare ratelor timp de 9 luni: „Este diferența dintre supraviețuirea sau falimentul unei industrii”

Autor: ProMotor 25 mart. 2020 Știri auto
Transportatorii rutieri despre suspendare ratelor timp de 9 luni: „Este diferența dintre supraviețuirea sau falimentul unei industrii”

După ce ministrul Economiei a anunțat pe Facebook suspendarea ratelor la credite pentru o perioadă de 9 luni, transportatorii rutieri salută decizia și spun că aceasta face diferența dintre supraviețuirea sau falimentul unei industrii.

Pentru transportatorii din România, suspendarea plăţii ratelor bancare şi a ratelor la leasing pentru o perioadă de 9 luni poate face diferenţa dintre supravieţuirea sau falimentul unei industrii,
spunea, miercuri, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), într-un comunicat remis MEDIAFAX.

COTAR apreciază că apariţia proiectului de OUG care suspendă rambursarea creditelor până la finalul anului, anunţat miercuri de ministrul de finanţe Florin Cîţu, reprezintă prima măsură consistentă care sprijină atât populaţia, cât şi mediul de afaceri cu capital autohton.

„Impactul iminentei crize financiare care va afecta puternic şi pe termen mediu România, începând din acest an, în urma pandemiei cu Covid-19, poate fi ameliorat numai prin implementarea unor măsuri fiscal-bugetare clare, substanţiale, nebirocratice, care să poată fi aplicate rapid şi la care să existe acces facil pentru întreg mediul de afaceri afectat. Suspendarea obligaţiei de plată a ratelor şi dobânzilor scadente împrumuturilor bancare şi nebancare până la finalul anului 2020, atât de către persoanele fizice, cât şi de către companii reprezintă cea mai importantă măsură luată până în prezent de către decidenţii politici. Pentru transportatorii rutieri din România, suspendarea plăţii ratelor bancare şi a ratelor la leasing pentru o perioadă de 9 luni poate face diferenţa dintre supravieţuriea sau falimentul unei industrii”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

COTAR arată că numai prin astfel de măsuri prompte şi prin demersuri comune ale tuturor celor mandataţi să reprezinte interesele tuturor cetăţenilor şi operatorilor economici, efectele negative ale situaţiei excepţionale existente vor putea fi limitate, astfel încât această perioadă dificilă să fie depăşită în cel mai scurt timp, într-o manieră care să permită o revenire cât mai rapidă la normalitate a economiei.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, anunțase într-un mesaj pe Facebook că a convenit cu Banca Națională și cu sistemul bancar amânarea ratelor la bănci pentru 9 luni. De această măsură vor beneficia toți românii care vor cere o amânare, atât persoane fizice cât și persoane juridice.

„Soluția pe care am propus-o băncii naționale și sistemului bancar este una care ia în calcul mai multe elemente. Cei care doresc să aibă ratele amânate pot să o facă până la 9 luni de zile. Este un termen pe care l-am discutat cu BNR și cu sistemul bancar. Propunerea a fost agreată, vom vedea dacă așa va rămâne în ordonanță”, declarase Florin Cîțu. Acesta a mai spus că ordonanța ar putea fi adoptată în ședința de guvern de joi.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Facebook / Infotrucker



Comentarii
Inchide