Traficul din București va fi restricționat în mai multe zone până duminică seara sau, în unele cazuri, până luni dimineața. Au loc trei evenimente care cauzează restricționări de trafic, transmite Agerpres citat de Economedia.
Brigada Rutieră din București recomandă mai multe rute ocolitoare pentru zonele afectate de evenimentele organizate în acest weekend în Capitală.
Semimaratonul restricționează traficul sâmbătă și duminică
Pentru Semimaratonul International București 2026, desfășurat în zilele de sâmbătă și duminică, Brigada Rutieră va restricționa temporar traficul rutier. Programul activităților sportive de sâmbătă se va desfășura astfel:
- ora 8:45, Start Cursa 10 km fotolii rulante (persoane cu dizabilități);
- ora 9:00, Start Cursa 10 km;
- Start – Bd. Libertății – dreapta Splaiul Independenței – Piața Națiunile Unite – dreapta Bd. Națiunile Unite – stânga Bd. Libertății – stânga bretea Piața Constituției (Parchet General) – dreapta Bd. Unirii – Piața Alba Iulia – întoarcere 180 de grade (fără a afecta traficul auto în rond Piața Alba Iulia) – continuare Bd. Unirii – dreapta Bd. I.C. Brătianu – stânga Str. Halelor – continuare Splaiul Independenței – stânga Pod. B.P. Hașdeu (fără a afecta traficul auto) – stânga Splaiul Independenței – Piața Națiunile Unite – dreapta Bd. Națiunile Unite – stânga Bd. Libertății – Piața Constituției – Finish.
- ora 11:45, Start Fun Run 2,5 km fotolii rulante (persoane cu dizabilități);
- ora 12:00, Start Fun Run 2,5 km
- Start – Bd. Libertății – dreapta Splaiul Independenței – Piața Națiunile Unite – continuare Splaiul Independenței – dreapta Bd. I.C. Brătianu – dreapta Bd. Unirii, fântâni – continuare Bd. Unirii – dreapta bretea Piața Constituției – stânga Bd. Libertății – Piața Constituției – Finish.
Brigada Rutieră recomandă următoarele rute ocolitoare:
- Bd. Regina Maria – Str. 11 Iunie – Bd. Mărășești – Bd. Dimitrie Cantemir – Pasajul Unirii – Bd. I.C. Brătianu – Piața Universității – Bd. Carol;
- Bd. Regina Maria – Bd. Tudor Vladimirescu – Șos. Panduri.
Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, circulația rutieră va fi restricționată pe traseele de desfășurare ale evenimentului:
- până duminică, ora 23:59, pe Bd. Libertății (între bretelele din Piața Constituției, sensul dinspre Calea 13 Septembrie către Bd. Națiunile Unite) – amenajare zona Finish.
- până duminică, ora 16:00, pe Bd. Libertății (ambele sensuri dintre Splaiul Independenței și Bd. Națiunile Unite) – amenajare zona Start;
- sâmbătă, între orele 7:30 – 15:00 (traseu 10Km & Fun Race);
- duminică, între orele 7:30 – 14:00 (traseu cursa de 21 km & ștafeta 21km).
Zonele afectate de festivalul de street food
Sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 23:00, are loc Bucharest Food Truck Festival, pe Șos. Pavel D. Kiseleff. Până luni, ora 6:00, se va restricționa traficul rutier pe Șos. Pavel D. Kiseleff, segmentul de drum cuprins între Str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, fără afectarea intersecțiilor, precum și pe Str. Monetăriei, cu devierea traficului pe arterele adiacente.
De asemenea, între orele 17:30 și 23:00, va fi organizată o adunare publică destinată Zilei Europei după următorul program:
- 17:30-18:00, adunarea participanților în Piața Universității: zona Piața 21 Decembrie 1989 și zona trotuarului adiacent Teatrului Național;
- 18:00-19:30, desfășurarea adunării publice în Piața Universității: zona Piața 21 Decembrie 1989 și zona trotuarului adiacent Teatrului Național;
- 19:30-20:30, deplasarea participanților pe traseul: Piața Universității – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – Piața Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Victoriei (alveola centrală);
- 20:30-22:30, desfășurarea adunării publice în Piața Victoriei – alveola centrală;
- 22:30-23:00, defluirea totală a participanților.
Mai multe detalii, pe Economedia.ro.