Ucis de airbag-ul Takata. Honda îi trimisese proprietarului 15 avertismente

Ucis de airbag-ul Takata. Honda îi trimisese proprietarului 15 avertismente

Autor: David Andrei acum 3 luni Știri

Lista de persoane ucise de airbag-urile Takata mai primește un nume. Un șofer de Honda Civic din Statele Unite a decedat după ce airbag-ul i-a explodat în față, pe 20 august.

Un bărbat din statul american Arizona devine victima cu numărul 26 a airbag-urilor Takata la nivel global și a 17-a pe teritoriul Statelor Unite.

Acesta nu era și proprietarul mașinii, o Honda Civic din 2002, cu airbag defect. Proprietarul, în schimb, ignorase toate cele 15 scrisori trimise de Honda în ultimii 8 ani. Constructorul îi solicita să vină cu mașina în service pentru remedierea defecțiunii. Cel mai probabil, cel care s-a stins din viață nici nu știa că se află la volanul unei mașini cu probleme.

Potrivit Reuters, din primele cercetări, de vină pentru explozia care a survenit în urma unei coliziuni, este sistemul de declanșare a airbag-ului. Nitratul din amoniu din acesta devine volatil în timp, din cauza diferențelor de temperatură și umiditate. Aceste alternări pot determina o explozie care aruncă cu forță fragmente metalice în cabină.

Mai sunt milioane de mașini cu airbag-uri Takata defecte

Airbag-urile Takata fac obiectul celui mai mare recall din istorie. Acțiunea a fost demarată în anul 2013. De atunci, 52 de milioane de vehicule au ajuns deja la service. Pe listă se află alte 11 milioane de unități care cu airbag-uri defecte, care își pot ucide oricând ocupanții.

Cel puțin 26 de persoane au fost ucise de astfel de airbag-uri și sute au fost rănite. Aproape toate cazurile au implicat modele Honda. În Statele Unite s-au înregistrat astfel de explozii în autoturisme Ford.

Honda plătește autorităților din 46 de state americane despăgubiri în valoare de 85 de milioane de dolari pentru implicarea sa în scandalul airbag-urilor defecte. În iunie 2018, un alt șofer de Honda Civic a fost ucis într-un incident asemănător celui care a avut loc în luna august. Takata este în faliment după o penalitate de un miliard de dolari plătită Statelor Unite.



Comentarii
Inchide