Un autocar cu 30 de pasageri a luat foc în Sibiu – VIDEO

Autor: ProMotor 17 feb. 2021 Știri auto

Incidentul s-a produs la intrare în localitatea Șura Mare, județul Sibiu. În autocar, la momentul izbucnirii incendiului, se aflau 30 de pasageri. Din fericire, toți pasagerii au reușit să se autoevacueze la timp.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 5.40, în dimineața zilei de miercuri, 17 februarie. În autocar se aflau 30 de pasageri care mergeau la serviciu.

Autocarul a ars în proporție de 80%

“În jurul orei 5:40, pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au fost solicitați să intervină de urgență la intrarea în localitatea Șura Mare pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui autocar.

La fața locului s-au mobilizat prompt trei autospeciale de stingere cu apă și spumă precum şi un echipaj SMURD. La sosirea forțelor la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la întreg autocarul.

Din informațiile primite de la fața locului, circa 30 persoane care se aflau în autocar pentru a fi transportate la serviciu s-au autoevacuat în siguranță până la sosirea echipajelor de pompieri, acestea fiind preluate de un alt autocar. Incendiul a fost lichidat în scurt timp de către pompierii militari, fără probleme”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, pentru Adevărul.ro.

Cauza probabilă: un scurtcircuit electric

Incendiul a fost stins de pompieri, însă autocarul a ars în proporție de 80%. Cauza probabilă a producerii acestuia ar fi un scurtcircuit electric la motor.

Incendiul a fost lichidat în scurt timp de către pompierii militari, fără probleme.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: oradesibiu.ro, ISU Sibiu



Comentarii
Inchide