Un incendiu provocat de o trotinetă electrică pune sub semnul întrebării siguranţa acestora

Un incendiu provocat de o trotinetă electrică pune sub semnul întrebării siguranţa acestora

Autor: Cristian Agatie acum 2 luni Știri

Potrivit poliţei germane, trotineta electrică era la etajul al doilea al unei clădiri de locuinţe de nouă etaje din München atunci când a luat foc. Incendiul s-a răspândit rapid, dar a fost stins în aproximativ o jumătate de oră.

Conform pompierilor, circa 90 de locatari au reuşit să părăsească singuri clădirea, însă zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că prezentau semne de intoxicaţie provocată de inhalarea de gaze.

Incidentul ridică din nou problema siguranţei bateriilor Li-Ion, care au o instabilitate ridicată, după cum au aflat deja sute de posesori ai smartphone-ului cu probleme Samsung Galaxy Note 7. Nu în ultimul rând, se cunosc numeroase cazuri în care bateriile Li-Ion ale maşinilor electrice au explodat în timp ce se aflau la încărcat sau pur şi simplu din senin, în timp ce stăteau în parcare

În prezent, bateriile Li-Ion se găsesc în aproape tot ceea ce necesită stocarea de energie electrică, de la brăţara de fitness de la mână şi până la avioane ca Boeing 787. Sunt, de asemenea, în toate maşinile electrice de pe piaţă, în cele mai noi modele de maşini hibride şi chiar ca înlocuitori ai bateriei cu plumb pe modelele cu motoare termice.

 



Comentarii
Inchide