Un șofer de tir a împins o mașină pe șosea zeci de metri fără să-și dea seama

Autor: Elena Luchian 17 dec. 2019 Știri auto

Un șofer de tir a împins o mașină pe șosea zeci de metri, fără să-și dea seama ce face. Cel aflat la volanul unui SUV, în care se afla cântăreața Ellie Goulding, i-a atras atenția șoferului.

Intră în galeria foto

Accidentul a avut loc în Londra. Imaginile surprinse de un alt șofer arată cum un Volkswagen Golf este împins de un camion pe șosea, zeci de metri. Șoferul camionului, care îi aparține Poștei Regale Britanice, a fost uimit când cei din jur l-au făcut atent prin claxoane insistente că este autorul unui accident grav.

Într-o postare pe Instagram, Ellie Goulding, care se afla într-o mașină de lângă camion, i-a luat la rost pe cei din jur care au oprit pentru a-l apostrofa pe șoferul serviciului poștal.

“Nu-mi vine să cred că prima reacție a celorlalți conducători auto a fost să înceapă să filmeze cu telefoanele și să-l jignească pe bietul șofer de camion, care era evident șocat, fără să verifice mai întâi dacă celălalt șofer era în regulă.”

„Nu l-am văzut, chiar nu l-am văzut”, se aude șoferul spunând în filmare.

Cel aflat în Golf a scăpat nevătămat, deși impactul a avut loc pe partea sa. Autoritățile vor analiza situația și vor aplica sancțiuni. Și Poșta Regală Britanică a demarat o anchetă internă și și-a arătat îngrijorarea pentru incident.

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide