Val de praf saharian deasupra României. Cât de periculos este pentru motorul mașinii?

Autor: Radu Țuțulan 01 mart. 2024 Știri auto

Un val de praf saharian este în această perioadă deasupra României, în special în zonele din vestul țării. Iată cât de periculoase sunt aceste particule și cum îți poți proteja motorul mașinii.

Cele mai mari concentrații de pulberi în suspensie vor fi înregistrate în regiunile vestice şi sud-vestice ale ţării. Iar praful saharian în combinație cu precipitațiile va produce așa-numitele „ploi sângerii”.

Este cazul să luăm măsuri de protecție?

Val de praf saharian deasupra României

Acest fenomen nu este nou, de aceea autoritățile dau asigurări că nu va fi nicio problemă.

Astfel de episoade se înregistrează în fiecare an, iar populația nu are motive să intre în panică”, au transmis reprezentanții Agenției Naționale pentru Protecţia Mediului, conform digi24.ro.

Masa de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României până vineri seara.

Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) care aparţine Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi este gestionată de Agentia Natională pentru Protecţia Mediului (ANPM) ar putea înregistra creşteri ale valorilor pulberilor în suspensie PM10 şi PM2.5, începând de azi, 29 februarie şi până mâine, 1 martie 2024, ora 22.00, ca urmare a unei mase de aer venită dinspre nordul Africii, încărcată cu praf de origine sahariană, care traversează teritoriului României”, a transmis Agentia Natională pentru Protecţia Mediului, într-un comunicat de presă.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, cele mai mari concentraţii urmează să se înregistreze în regiunile vestice şi sud-vestice ale ţării.

Pe parcursul zilei de 1 martie, masa de aer încărcată cu particule de praf se va dispersa, iar concentraţia acestora se va diminua semnificativ. Astfel de episoade se înregistrează în fiecare an, iar populaţia nu are motive să intre în panică. În zonele în care se vor înregistra ploi, precipitaţiile vor angrena o parte din praf, de aceea urmele care vor putea fi observate pe maşini sau alte obiecte aflate în aer liber vor fi roşiatice”, a declarat vicepreşedintele ANPM, Eugen Ioan Cozma.

Cât de periculos este praful saharian pentru motorul mașinii?

Acest fenomen poate afecta autoturismele în trei moduri, explică specialiștii.

În primul rând, nisipul saharian odată depus pe mașină poate păta vopseaua, dacă nu e îndepărtat o lungă perioadă.

Dacă e vorba de o cantitate mare de pulberi, atunci acest praf poate intra inclusiv în motorul mașinii.

Dacă e un fenomen de scurtă durată, nu reprezintă niciun pericol. Dar, dacă durează mai multe zile și este o cantitate mare de pulberi, atunci poate intra în zona motorului. Practic, e ca și când am circula cu mașina prin deșert. De aceea, indicat este să spălăm mașina când vedem că s-a depus acest praf. Iar dacă e un fenomen extrem și conducem efectiv cu mașina prin praful saharian, atunci ar fi bine să înlocuim filtrele de aer, ulei, combustibil și polen după trecerea valului”, a explicat pentru ProMotor mecanicul Robert Marin.

Din fericire, acest val de praf saharian nu este unul atât de mare, astfel că, cel mai probabil, șoferii vor fi nevoiți doar să meargă la spălătorie cu mașina, nu și în service.

Totuși, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului precizează că datele privind concentraţiile orare provenite din monitorizarea poluanţilor precum pulberi în suspensie (fracţiile PM10 şi PM2.5), SO2, NOx şi CO pot fi consultate de către public, permanent, pe platforma www.calitateaer.ro.

Astfel, în permanență se poate vedea cât de încărcat este aerul cu acest colb saharian.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Unsplash.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide