Volkswagen a ieftinit cu 11.000 de euro prețul unui model electric. Cât costă acesta în România

Autor: Radu Țuțulan 09 ian. 2024 Știri auto

Volkswagen a scăzut prețurile mașinilor electrice pe care le are în gamă, inclusiv în România, iar unele modele au ajuns să coste chiar și cu 11.000 de euro mai puțin.

În Franța, Belgia, Italia și mai multe țări nordice, VW a decis să reducă prețul la vehiculele electrice din gamă. Scăderea este una considerabilă, care ajunge în cazul unor modele chiar și la 11.000 de euro.

Și în România sunt oferite reduceri de câteva mii de euro, încă de la finalul anului trecut.

Un model VW electric este chiar și cu 11.000 de euro mai ieftin

Potrivit Automotive News Europe, citat de biziday.ro, subsidiarele producătorului german au început să afișeze prețuri mai mici cu până la 3.000 de euro, dar și cu reduceri pentru opționale (așa numitele avantaj-client) de până la 8.800 de euro, în Italia.

Purtătorul de cuvânt al companiei a declarat că ofertele speciale pregătite acum sunt configurate pentru cerințele specifice ale fiecărei piețe, funcție și de primele de casare oferite de guverne.

Decizia vine după ce compania a înregistrat reduceri semnificative ale vânzărilor la vehiculele electrice. În noiembrie, VW a redus producția la fabrica de EV din Zwickau, Germania, ca urmare a scăderii cererii pentru astfel de autovehicule.Aceasta este una dintre cele mai mari fabrici, având o capacitate anuală de 360 de mii de unități, iar la nivelul ei sunt construite modelele ID.3, ID.4, ID.5, Audi Q4 E-tron și Cupra Born EV.

Cât costă acum modelele electrice de la Volkswagen

În Norvegia, un VW ID.3 este acum cu până la 11.000 de euro mai ieftin decât la lansare, în urmă cu 4 ani, observă publicația.

În Franța, aproape toate versiunile hatchback-ului compact ID.3 și ale SUV-urilor de dimensiuni medii ID.4 și ID.5 vor fi eligibile pentru un bonus guvernamental cuprins între 5.000 și 7.000 de euro, în 2024. Spre exemplu, VW ID.3 Pro cu o baterie de 58 kilowați – oră este disponibil la prețul de 39.990 de euro, față de 42.990 de euro, anterior. Modelul ID.4 în echiparea ID începe de la 43.990 de euro, față de peste 51.000 de euro cât costa când a fost lansat în Franța anul trecut.

În ceea ce privește ID.5, cel mai mic preț, cu echiparea ID, începe de la 50.500, în timp ce echiparea Life Max începe de la 51.500, despre care VW spune că este cu 8.150 de euro mai puțin decât echiparea aproximativ echivalentă Pro Performance din 2023, dar cu mai multe opțiuni.

În România, unde din acest an bonusul guvernamental pentru mașini electrice scade de la 10 mii de euro la 5 mii de euro, modelele electrice VW pornesc de la aproape 33.000 de euro, pentru ID.3, din care se scade ecotichetul.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide