Volkswagen Cross Caddy – răspunsul dat de VW lui Dacia Dokker Stepway?

Autor: Adrian Mihălţianu acum 7 ani Știri

În gama maşinilor Volkswagen, indicativul ”Cross” este folosit pentru versiunile cu un look de pseudo-crossover: Cross Up!, Cross Polo, Cross Golf sau chiar Cross Touran. Cu alte cuvinte, ”Cross” este pentru VW ceea ce ”Stepway” este pentru Dacia.

Dacă Dacia ne-a surprins anul trecut, la Salonul Auto de la Istanbul, cu un concept de Dokker Stepway (despre care nici acum nu avem informaţii dacă va ajunge sau nu în producţie de serie), iată că VW lansează direct pe piaţa europeană al cincilea model cu indicativul ”Cross”.

Este vorba despre VW Cross Caddy, care, faţă de modelul normal, se diferenţiază prin centura inferioară din plastic negru, la care se mai adaugă ornamente cu aspect de scuturi în partea inferioară a spoilerelor.

Şi jantele ”Canyon” de 17 inci sunt specifice acestei versiuni, contribuind la obţinerea unui look de maşină mai capabilă. În interior, Cross Caddy se distinge prin tapiţeria în două tonuri şi cusătura vizibilă a tapiţeriei din piele de pe volan, schimbător şi mânerul frânei de mână.

Gama de motorizări constă din propulsorul pe benzină 1.2 TSI, în două versiuni de putere (86 şi 105 CP), precum şi din două motoare diesel: 1.6 TDI (de 75 sau de 95 CP), respectiv 2.0 TDI (de 140 sau de 170 CP). Există şi versiuni eco: 1.6 Bi-Fuel (cu GPL) sau 2.0 ECOFUEL (cu gaz natural). Opţional se oferă şi cutie automată DSG sau tracţiune integrală 4MOTION.

Preţul de pornire pentru noul VW Cross Caddy în Germania se cifrează la puţin peste 22.000 de euro, cu circa 3.000 de euro mai mult decât cel mai ieftin VW Caddy.



Comentarii
Inchide