Volkswagen Golf va deveni electric în 2028. Va fi primul model care va folosi platforma SSP

Autor: Ionuț Vîlciu 07 sept. 2023 Știri auto

Cea de-a noua generație a lui Volkswagen Golf va fi un model complet electric. De asemenea, va fi primul Volkswagen care va utiliza noua platformă SSP.

Volkswagen se pregătește pentru un viitor complet electric. Brandul german deja a anunțat că este pregătit pentru interzicerea motoarelor termice în Europa, iar focusul se mută pe modelele electrice. Cea de-a noua generație a compactei germane ar putea fi cea mai radical reiventată iterație a popularului hatchback de familie de până acum, care va introduce, de asemenea, o serie de noi tehnologii, ca parte a unui plan de transformare atotcuprinzător pentru marca Volkswagen, relatează Autocar.

Lansarea acestei noi generații va urma abia după ce o actualizare extinsă a actualului Golf 8 va ajunge la final de carieră. Aceasta va fi lansată în viitor pentru a menține popularitatea compactei pentru încă 3 sau 4 și pentru a îndeplini reglementările mai stricte privind normele Euro 7, care sunt stabilite provizoriu pentru iulie 2025.

Golf 9 va fi prima mașină care folosi noua platformă electrică de la Volkswagen

Când va sosi, următoarea generație de Golf va folosi noua platformă SSP, care promite o schimbare în ceea ce privește performanța și utilitatea față de arhitectura MEB actuală. Acest lucru înseamnă că Golful electric ar putea fi unul dintre cele mai avansate hatchback-uri de familie de pe piață atunci când va fi lansat pe piață. „Arhitectura SSP va echilibra nevoia de scară și standardizare cu diferențierea și viteza”, a declarat recent CEO-ul Grupului Volkswagen, Oliver Blume.

Principalul upgrade va fi integrarea arhitecturii electrice de 800 V, care va permite viteze de încărcare cu mult mai mari decât rata maximă de 175 kW a actualelor vehicule electrice ale Grupului Volkswagen. Mașinile bazate pe platforma SSP se vor putea încărca de la 10-80% în doar 12 minute, în comparație cu cele 35 de minute ale celor mai recente mașini construite pe MEB. De asemenea, vor avea timpi de încărcare mai buni decât cele mai capabile automobile din ziua de azi.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Volkswagen


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide