Volkswagen ID.Buzz ar putea primi în curând o versiune pick-up

Autor: Mihai Morcovescu 29 apr. 2022 Știri auto

Producătorul german de automobile Volkswagen a lansat în urmă cu două luni noul monovolum electric ID.Buzz. Modelul a debutat în două versiuni, una pentru pasageri și cealaltă pentru marfă. În curând, acesta ar putea primi și o versiune pick-up.

Viitoarea versiune ID.Buzz pick-up

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Informația a fost dezvăluită de chiar șeful grupului de design Volkswagen, Klaus Zyciora. Acesta a publicat pe contul personal de Instagram o imagine creată digitală, care ne înfățișează cum ar putea arăta versiunea pick-up a noului Volkswagen ID.Buzz.

Fotografia este însoțită de mesajul: „Designerii au capacitatea de a crea noi viziuni de produs. Astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Designului cu o schiță de design a unei variante nemaivăzute a lui ID.Buzz. Ar trebui să-l aducem la următorul nivel?”. Unii internauți s-au grăbit să-i răspundă: „Construiește-l, construiește-l acum!”.

Se poate observa că partea din față a camionetei este identică cu cea a variantei standard a monovolumului cu emisii zero. Prima diferență vizibilă constă în portierele convenționale cu balamale pentru locurile din spate comparativ cu ușa glisantă de pe versiunea de producție a lui ID.Buzz.

Evident, cele mai mari schimbări apar la partea din spate. Nemții au îndepărtat treimea posterioară a plafonului pentru a face loc benei. De asemenea, stopurile sunt acum mai subțiri și se extind pe părțile laterale, pe marginea spațiului de încărcare. În plus, pe versiunea pick-up și-a făcut apariția o treaptă pe aripa spate, în fața roții, pentru un acces mai facil în benă.

Ideea unui ID.Buzz pick-up nu este o noutate pentru constructorul din Wolfsburg. Acesta a lansat de-a lungul timpului mai multe generații de camionete bazate pe modelul Transporter. Acestea au fost disponibile în așa-numitele configurații „Doppelkabine” sau „Doka” cu patru uși și două rânduri de scaune.

Noul VW ID.Buzz a fost dezvoltat pe platforma MEB a grupului Volkswagen. Acesta vine cu o baterie de 82 kWh (77 kWh utili) și este pus în mișcare de același motor electric utilizat și de celelalte modele Volkswagen din gama ID. Acesta este amplasat pe puntea spate și livrează 204 CP și 310 Nm de cuplu.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Klaus Zyciora (@klauszyciora)

Sursa: Motor1

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide