Volkswagen lansează Polo Robust în Brazilia. Versiune de teren destinată fermierilor

Autor: Ionuț Vîlciu 08 mart. 2024 Știri auto

Volkswagen a lansat pe piața din Brazilia modelul Polo Robust. Acesta este destinat fermierilor, având un caracter mai robust, după cum îi spune și numele.

Volkswagen Brazilia a lansat o versiuni neobișnuită a hatchback-ului Polo, una destinată fermierilor. Noua versiune se numește Polo Robust și este o mașină de teren concepută exclusiv pentru fermierii din statul sud-american. De asemenea, putem considera noul model ca fiind succesorul lui Polo Cross, care era conceput tot pentru mersul pe drumuri mai puțin amenajate.

Producătorul susține că noul derivat al modelului Polo a fost „dezvoltat și testat având în vedere clienții din segmentul agricol”. Deoarece trebuie să abordeze drumuri mai accidentate, hatchback-ul dispune de o gardă la sol mai înaltă, așa cum are și Dacia Sandero Stepway, spre exemplu.

Volkswagen Polo Robust este o versiune SUVificată a hatchback-ului de segment B

Pe lângă suspensia modificată pentru a oferii mașinii o gardă la sol mai înaltă, Volkswagen Brazilia spune că mașina a fost echipată cu scaune tapițate cu vinilin, care sunt mult mai ușor de curățat decât unele cu tapițerie textilă. Acest lucru este ideal pentru mediile în care va fi folosită mașina, deoarece vor fi foarte ușor de curățat de praf sau noroi.

În plus, mașinile sunt echipate cu covorașe de cauciuc și un cârlig de remorcare. Cu toate acestea, proprietarii nu vor putea tracta obiecte prea grele, deoarece Polo Robust folosește un motor pe benzină de 1,0 litri natural aspirat. Acesta produce doar 84 CP și 101 Nm de cuplu. Toată puterea ajunge exclusiv pe puntea față prin intermediul unei transmisii manuale cu 5 trepte. De asemenea, mașina poate funcționa și pe etanol.

Exteriorul a rămas destul de simplu, dar Volkswagen Brazilia a mers pe o tematică all black. Astfel că multe dintre elementele caroseriei, inclusiv capacele roților, sunt finisate cu negru.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Volkswagen


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide