Volkswagen va folosi materiale din PET-uri reciclate pentru interiorul mașinilor sale electrice

Autor: Adrian Somai 25 feb. 2023 Știri auto

Atenția pentru mediul înconjurător pare a căpăta din ce în ce mai multă importanță pentru Volkswagen, constructorul german anunțând recent că va folosi mai multe materiale ecologice pentru interiorul viitoarelor sale modele cu zero emisii. Mai exact, potrivit Motor1, oficialii VW au adus în discuție PET-uri reciclabile și resturi marine reciclate, toate acestea urmând să fie folosite pentru confecționarea echipamentelor ce se regăsesc la nivelul habitaclului acestor modele.

În 2022, Volkswagen a prezentat noul model cu propulsie electrică ID. Buzz, un model așteptat cu mult entuziasm atât de fanii constructorului german, cât și de specialiști. Unul dintre punctele interesante cu privire la ID. Buzz a fost cel referitor la materialele folosite la interior. Mai exact, VW anunța atunci că monovolumul are un interior realizat din materiale ecologice și reciclate. Ideea s-a dovedit a fi un succes, drept pentru care Volkswagen își propune acum același lucru și pentru viitoarele modele electrice din gamă.

O bună parte dintre suprafețele de la nivelul habitaclului acestor modele vor fi confecționate din PET-uri reciclate sau din resturi de plastic găsite în oceane. De asemenea, și pentru husele scaunelor este folosit tot un material ecologic, din fire Seaqual, care au în conținutul lor resturi marine în proporție de zece procente.

Utilizarea materialelor ecologice reduce emisiile cu până la 30%

Potrivit studiilor realizate de Volkswagen, utilizarea unor astfel de materiale reciclate reduce emisiile de dioxid de carbon cu până la 30%, ceea ce nu este deloc de neglijat, într-adevăr. Mai mult, utilizarea unor astfel de materiale nu se mai rezumă de ceva vreme doar la interior. Spre exemplu, unele elemente de protecție ce se află în partea inferioară a caroseriei sunt, de asemenea, realizate din materiale reciclate.

Dacă asta nu era de ajuns, Volkswagen a anunțat și faptul că va renunța în perioada următoare la elementele din crom. În aceste condiții, VW își va îndrepta atenția către o vopsea ecologică specială care imită cromul.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Volkswagen


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide