Prima imagine cu noul SUV electric Volkswagen. Va costa 25.000 de euro

Autor: Ionuț Vîlciu 15 dec. 2023 Știri auto
Prima imagine cu noul SUV electric Volkswagen. Va costa 25.000 de euro

Volkswagen a publicat prima imagine cu noul său model electric. Acesta va debuta în 2026 și va costa 25.000 de euro.

Volkswagen investește în tehnologia electrică pe măsură ce se uită către o gamă formată din vehicule alimentate de baterii. Producătorul german a publicat prima imagine teaser cu un nou SUV electric, probabil unul dintre viitoarele modele complet electrice ce vor fi vândute la un preț accesibil.

La începutul acestui an am făcut cunoștință cu conceptul ID.2 all, din care va rezulta hatchback-ul electric ID.2, înlocuitorul lui Polo. Acum, Volkswagen a publicat prima imagine cu un nou SUV electric de segment B, care probabil va împărți platforma tehnică cu viitorul ID.2.

Volkswagen pregătește o serie de modele electrice accesibile

Această primă imagine teaser cu noul model ne lasă să vedem silueta mașinii, dar și elemente precum aripile evazate sau cele 3 dungi verticale de pe montantul C.

Sunt șanse mari ca noul model să fie denumit ID.2x sau ID.2 Cross, dar încă nu se știe cu exactitate. Cu toate acestea, mai avem destul de așteptat până când mașina va fi prezentată publicului, în 2026. Sursele preconizează un preț de aproximativ 25.000 de euro, ceea ce ar face o opțiune mai accesibilă în piața electricelor, mai ales pentru clienții ce își doresc o mașină mai înaltă cu aspect de SUV.

Interiorul, de asemenea, este probabil să fie împrumutat de pe ID.2, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la un sistem de infotainment de 12,9 inch și la un grup de instrumente digita de 10,9 inch.

La fel ca ID.2, SUV-ul electric de mici dimensiuni va fi construit pe platforma MEB și va folosi un singur motor electric și ar putea oferi două capacități pentru baterie: 38 sau 58 kWh.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Volkswagen


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide