Waze sau Google Maps? Care aplicație este mai bună și mai utilă

Autor: Radu Țuțulan 11 sept. 2023 Știri auto

Am analizat care sunt diferențele între cele două aplicații folosite de șoferi pentru a se orienta, astfel încât să știi, în funcție de situație, care e mai bună și care e mai utilă: Waze sau Google Maps?

Miliarde de oameni, din toată lumea, folosesc Waze sau Google Maps pentru a se orienta. Fie în oraș, fie pe drumuri din „ținutul nimănui”, aceste două aplicații te ajută să navighezi atunci când nu știi drumul.

Deși sunt similare, cele două aplicații au câteva funcții care le deosebesc. Astfel, în unele cazuri e mai util și mai bine să folosești Waze, în alte situații e mai folositoare Google Maps.

Cea mai utilă aplicație în caz de accident sau poliție

Șoferii care vor să afle în timp real când în fața lor e un ambuteiaj, un accident sau când poliția e în patrulare, folosesc Waze. Probabil că aceasta e una dintre cele mai bune și utile funcții ale aplicației.

Alți șoferi pot anunța, live, producerea unui incident sau o patrulă de poliție. Astfel încât cei aflați în urma lor să poată încetini sau ocoli zona.

Și Google Maps are o astfel de funcție, dar notificările nu sunt la fel de rapide. Iar update-urile vin cu întârziere.

Astfel că, Waze e varianta ideală pentru șoferii care vor să știe în timp real tot ce se întâmplă în fața lor. Cu o condiție: alt/alți utilizatori Waze să fi circulat recent pe acel drum. Și dacă au întâlnit un incident sau o mașină de Poliție, să adauge o notificare în aplicație.

Practic, totul ține de comunitatea șoferilor care folosesc această aplicație și de interesul acestora de a-i avertiza pe ceilalți membri.

Ce aplicație de navigație funcționează offline?

Teoretic, atât Waze cât și Google Maps funcționează offline. În realitate, doar Google Maps poate fi folosită fără internet.

Această în această aplicație pot fi descărcate o serie de hărți, când utilizatorul e conectat la net. Iar acestea pot fi utilizate apoi, chiar și în zone fără semnal.

De aceea, mulți șoferi folosesc Google Maps în special când pleacă în străinătate sau în diverse zone izolate. Aplicația le va arăta, nu doar străzi și trasee, ci și obiective turistice, restaurante, farmacii sau magazine.

Singura variantă ca Waze să funcționeze fără o conexiune la net este ca utilizatorul să seteze destinația în momentul în care e conectat la internet. Apoi, aplicația va indica drumul, dar fără update-uri de traseu sau notificări de la alți utilizatori.

Aplicație de navigație conectată la satelit

Google Maps oferă o vizibilitate mult mai bună a terenului, în comparație cu Waze. Pentru că utilizatorul are posibilitatea de a vedea în trei feluri diferite traseul:

  • drum – format din linii mai late sau mai subțiri, în funcție de tipul de șosea;
  • teren – care îi va indica pădurile, munții și alte forme de relief;
  • satelit – cu ajutorul căreia poate vedea, de sus, clădiri și terenuri.

În timp ce Waze oferă doar o variantă simplă, de drum, fără alte imagini sau detalii de traseu.

În plus, Maps oferă posibilitatea de „street view”, în anumite zone, prin care poți vedea cum arată strada și casele. Astfel încât să-ți poți lua repere înainte de a ajunge pe acel drum.

Aplicație de navigație cu chat

Waze oferă o funcție care s-a dovedit utilă pentru poarte mulți utilizatori. Aceștia au posibilitatea de comunica între ei printr-un chat.

De exemplu, un șofer care a raportat un accident, poate fi întrebat de un altul cât de grav e, câte mașini sunt implicate, etc. Sau când e o notificare de Poliție, șoferii pot discuta între ei dacă mai e valabil anunțul, unde exact e amplasat radarul, ș.a.m.d.

Astfel, șoferii pot afla mult mai repede care e motivul unui ambuteiaj. Sau, cei care se plictisesc pur și simplu stând în trafic, pot comunica și schimba opinii cu alți șoferi.

Funcție pe care Google Maps nu o oferă.

Waze sau Google Maps?

Așadar, această întrebare finală are un singur răspuns: da!

Da, Waze e utilă atunci când vrei să știi ce te așteaptă pe drum. Sau vrei să te conectezi, în timp real, cu alți utilizatori ai aplicației.

Da, Google Maps poate fi folosită și offline. Și te ajută să vezi mai bine drumul, din mai multe unghiuri.

Deci, de tine depinde care e mai bună și mai utilă modului în care tu conduci.

Și pentru cei care nu știu, Waze a fost cumpărat de Google încă din 2013. Deci, au același proprietar.

Și nu ar fi exclus ca, în viitor, să aflăm că cele două s-au unit și a fost creată o aplicație de navigație care include toate funcțiile de mai sus.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide