Xiaomi va construi prima sa mașină electrică în 2024

Autor: Adrian Somai 13 mart. 2023 Știri auto

Xiaomi anunța în urmă cu câteva săptămâni inaugurarea primelor teste rutiere cu viitorul său model electric, gigantul chinez cunoscut mai degrabă pentru producția de telefoane și gadgeturi luând hotărârea de a intra și în industria auto. Primul anunț în această direcție a fost făcut în urmă cu aproape doi ani, atunci când cei de la Xiaomi anunțau un plan serios de investiții în vederea producerii unui automobil electric.

Chinezii s-au pus serios pe treabă și au reușit să se țină de cuvânt, conducerea companiei făcând recent anunțul cel mare. Mai exact, potrivit Autocar, Lei Jun, CEO-ul și fondatorul Xiaomi, a confirmat recent că primul automobil electric urmează să intre în producție în a doua jumătate a anului viitor.

Planurile Xiaomi în ceea ce privește producția de automobile sunt cât se poate de serioase, cea mai bună dovadă în acest sens fiind reprezentată de investiția pe care gigantul chinez își propune să o facă în această direcție.

Xiaomi vrea să lanseze patru modele electrice

Concret, este vorba despre un miliard de euro, sumă ce urmează să fie investită într-un interval de zece ani. Potrivit CEO-ului Lei Jun, Xiaomi a investit numai anul trecut aproape jumătate din această sumă, adică 405 milioane de euro. Gigantul chinez a anunțat că își propune să lanseze patru modele electrice în următorii ani, printre care și un SUV.

În contextul în care viitorul automobil electric al celor de la Xiaomi ar urma să intre în producție în a doua jumătate a anului viitor, nu este exclus ca noul model să fie prezentat oficial chiar în acest an. Până atunci însă, avem deja câteva fotografii cu acesta, care au apărut “neoficial” în spațiul public în urmă cu aproximativ două luni.

Foarte multe detalii despre viitorul model electric semnat de Xiaomi nu cunoaștem încă, însă știm că acesta ar putea fi denumit MS11. De asemenea, mai știm deja că este vorba despre un model de tip sedan, care va fi disponibil cel mai probabil în două versiuni. Bineînțeles, MS11 va beneficia și de tehnologii de conducere autonomă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide