Test drive Renault Captur: Probabil cel mai bun Renault din istorie

Autor: Cristian Agatie acum o lună Test drive

Renault Captur este modelul care a lansat practic moda crossoverelor citadine, dominând acest segment în cei 6 ani de la lansarea primei generaţii. După cum sublinia un reprezentant Renault, în acest timp piaţa a devenit extrem de competitivă: dacă în 2013 Captur concura doar cu rivalul francez Peugeot 2008, astăzi segmentul este populat de nu mai puţin de 20 de modele, unul mai competitiv decât celălalt. Cu toate acestea, Renault Captur şi-a păstrat poziţia de lider de segment, cu vânzări de 215.000 de unităţi în Europa în 2018, în ciuda uzurii sale morale.

Test drive Renault Captur: Revoluţie în interior

A doua generaţie a modelului francez nu ar trebui să aibă nicio problemă în a menţine poziţia de lider a segmentului. Cu un design exterior mai degrabă conservator, e evoluţie a celui anterior, noul Captur reprezintă în schimb o adevărată revoluţie atunci când vorbim de toate celelalte caracteristici ale sale. Desigur, cel mai simplu de constatat acest lucru este din spatele volanului, de unde poţi admira interiorul tineresc şi foarte atractiv. Layout-ul planşei de bord, ergonomia comenzilor şi, în primul rând, calitatea materialelor şi a finisajelor reprezintă un pas uriaş făcut de francezi în direcţia cea bună, departe de ce ştim de la prima generaţie a lui Captur.

La aceste calităţi se adaugă posibilităţile extinse de personalizare, atât ale interiorului cât şi ale exteriorului, pe care Renault le apreciază ca fiind cele mai numeroase din segment. Nici nu e de mirare, dacă ne gândim la cele 90 de combinaţii pentru exterior şi cele 18 pentru interior. Aici, atmosfera poate fi condimentată suplimentar cu cele 8 culori disponibile pentru iluminatul ambiental, astfel că sunt puţine şanse să găseşti un Captur configurat identic cu al tău.

Gamă de motorizări revizuită şi primul plug-in hybrid Renault

Captur va fi primul model din gama Renault care va putea fi comandat cu sistem hibrid de propulsie şi încărcare la priză. Francezii numesc această motorizare E-Tech şi combină un motor termic pe benzină de 1,6 litri cu două motoare electrice şi o baterie Li-Ion de 9,6 kWh care asigură o autonomie electrică de maximum 65 km în mediul urban (ciclul WLTP). Această motorizare nu va fi disponibilă decât anul viitor, aşa că pentru primul test drive, desfăşurat în Grecia, a trebuit să ne mulţumim cu motorizările clasice TCe de 1,3 litri, în versiuni de putere de 130 CP (cutie manuală sau cu dublu ambreiaj EDC) şi 154 CP (exclusiv cu EDC). În gama de motorizări a noului Renault Captur va mai exista propulsorul TCe de 100 CP (recent introdus pe Renault Clio şi pe Dacia Duster), precum şi două motorizări diesel dCi de 1,5 litri, cu 95, respectiv 115 CP.

Pentru primul test drive am avut la dispoziţie motorizarea TCe 130 configurată cu transmisie manuală, precum şi TCe 155, completat de cutia cu dublu ambreiaj EDC. Pentru cei care preferă să schimbe manual treptele de viteză, cutia manuală cu şase trepte se dovedeşte o alegere bună, cu o timonerie plăcută, fără să se dorească a fi sportivă, şi o etajare relativ lungă, care încurajează economia de combustibil. Pentru cei comozi, cutia EDC asigură performanţe dinamice îmbunătăţite (cu o secundă mai puţin are nevoie Captur pentru acceleraţia de 0 la 100 km/h atunci când e echipat cu EDC), reversul monedei fiind o funcţionare mai puţin rafinată, cu smucituri la schimbarea regimului de mers şi la manevrele în parcare.

Tren de rulare cu adevărat reuşit

Surpriza cea mai plăcută a fost însă trenul de rulare al lui Renault Captur. Noua platformă CMF-B este cu adevărat competentă şi permite lui Captur să impresioneze prin comportamentul rutier – o revoluţie mai profundă chiar şui decât cea a interiorului. Pentru prima oară modelul francez are o direcţie consistentă, precisă şi plăcută la condus, în timp ce suspensia reuşeşte un compromis perfect între confort şi agilitate. Este, practic, primul model Renault care nu poartă sigla RS pe care îţi place să-l conduci (Clio, care partajează aceeaşi platformă tehnică, este la fel de reuşit).

În afară de comportamentul rutier remarcabil, noua platformă este responsabilă şi pentru confortul acustic al pasagerilor, prin arhitectura specială a podelei care permite mascarea componentelor şi reducerea turbulenţelor, dar şi izolarea acustică foarte bună a compartimentului motor. Renault a făcut o treabă excelentă cu platforma CMF-B, iar acest lucru ar trebui să-i îngrijoreze atât pe concurenţi, cât şi pe cei din cadrul Alianţei. Nu de alta, dar Dacia Sandero se află la încălzire cu aceeaşi platformă şi va fi cu siguranţă un bestseller dacă păstrează măcar o parte din caracteristicile excelente pe care le-am văzut la Clio şi Captur.

Sigur şi versatil: Captur este prietenul familiilor

Cu un portbagaj care porneşte de la 536 de litri şi numeroase posibilităţi de configurarea a interiorului, Captur va fi atractiv în primul rând pentru familiile tinere, segment care apreciază deopotrivă şi siguranţa. Aceştia vor fi fericiţi să afle că Renault nu s-a zgârcit deloc la acest capitol. De la siguranţa pasivă, care foloseşte un airbag adaptiv pentru şofer şi airbaguri cortină de volum mare la cea activă, cu cele mai moderne sisteme de asistenţă a conducerii, Captur bifează toate căsuţele. În materie de sisteme de asistenţă, nu putem trece cu vederea sistemul Traffic Jam Companion, care asigură reglarea vitezei în funcţie de trafic şi încadrarea pe bandă a maşinii (practic, conducere autonomă de nivel 2), o premieră în segmentul B.

Prin rabatarea banchetei (care poate fi mişcată şi în plan longitudinal – 16 cm, pentru a regla raportul de spaţiu dintre portbagaj şi compartimentul pasagerilor), volumul portbagajului este extins la 1.275 de litri, acest volum fiind completat în habitaclu de spaţiile de depozitare care însumează 27 de litri. Nu trebuie să uităm de sistemul multimedia Easy Link, care oferă suport pentru Android Auto şi Apple CarPlay (dar care este destul de lent, semn al unei puteri de procesare insuficiente), sau de încărcarea wireless pentru telefonul mobil.

 



Comentarii
Inchide