Fiat Punto EVO

Autor: Constantin Ciobanu 01 dec. 2009 Test drive

Dar
să revin la ceea ce are şoferul în faţa ochilor. Ceasurile de bord
au primit un nou fundal şi fonturi noi, italienii spunând că
acestea sunt vizibile şi pe soare puternic. Oricum, nu îmi aduc
aminte ca vechiul model să fi avut vreo problemă în această
privinţă.

Consola centrală este împărţită în două zone. În cea superioară se
regăsesc gurile de ventilaţie, un spaţiu de depozitare care, în
funcţie de echipare, poate găzdui displayul sistemului de navigaţie
TomTom şi sistemul audio. Punto EVO vine echipat standard cu o
unitate audio al cărei design este inspirat de cel de la Fiat
Bravo.

În partea inferioară a consolei se regăsesc comenzile pentru
climatizare, care aduc destul de mult cu cele de la Alfa Mito. În
cazul optării pentru sistemul TomTom, acesta se asociază perfect cu
Blue&Me şi permite vizualizarea pe display atât a informaţiilor
de pe telefon, cât şi a jurnalierului sau a informaţiilor oferite
de computerul de bord.

O tuşă plăcută o reprezintă lumina ambientală integrată în consola
centrală, lumină care creează o atmosferă foarte plăcută noaptea.
Au fost redesenate şi scaunele faţă, care oferă acum un suport
lateral mai bun. Poziţia la volan este bună, dar din punct de
vedere ergonomic parcă tot aş aduce un reproş volanului cu diametru
cam mare.

Un plus îl reprezintă timoneria schimbătorului de viteze, acum
mult mai precis şi mai uşor de utilizat. Modelul testat era echipat
cu propulsorul de 1,4 litri în versiunea de 77 CP, având emisii
care respectă normele Euro 5, şi cu funcţia Start&Stop.

Nici cuplul motor de 115 Nm nu impresionează, dar la o greutate a
modelului de 1.040 kg în cazul versiunii cu 5 uşi, nu putem vorbi
de submotorizare, căci propulsorul oferă reprize corecte pentru
valorile sale. Ţinuta de drum a rămas la cote bune, adică peste
media clasei.

Am redescoperit cu plăcere încăpăţânarea lui Punto de a subvira, un
şasiu extrem de comunicativ şi un sistem de frânare andurant.
Aşteptam o direcţie cu un feedback superior, dar probabil acest
lucru poate fi regăsit pe versiunile cu motorizări ceva mai
potente.

Poate nici sistemul Start&Stop nu este aşa de intuitiv, căci am
avut parte de oprirea motorului în vreo două intersecţii, dar aş
putea da vina şi pe nerăbdarea mea de a pune la lucru cei 77 CP. În
mod cert este o chestiune de acomodare.

Punto EVO a evoluat. O afirmaţie plină de inteligenţă din partea
mea, nu vi se pare? Cert este că Punto s-a transformat într-o
ofertă interesantă în segment, un pachet plăcut şi care surprinde
prin atenţia acordată detaliilor. Abia aştept un comparativ cu
rivalii din segment, abia aştept rezultatul final, pentru că ceva
îmi spune că ierarhiile se vor schimba.

Grande
Punto a reprezentat un pas important făcut de Fiat pentru a
redeveni competitiv cu un model în segmentul subcompact. Şi cum
italienii au un mod aparte de a se exprima, au confirmat-o şi cu
acest model poziţionat la graniţa superioară a clasei mici, în
imediata apropiere a segmentului compact. Sunt buni clienţii din
ambele categorii. Între timp lucrurile au evoluat şi Punto s-a
trezit că reprezintă doar clasa mică.

Dar el nu suferă din această cauză. Şi pentru că mai toţi rivalii
direcţi s-au înnoit, a venit şi vremea lui. Nu vorbim despre o nouă
generaţie, deşi pe undeva oficialii Fiat parcă ar fi dorit să-l
prezinte astfel pe Punto EVO. În primul rând trebuie să remarc
mişcarea curajoasă a companiei Fiat de a aduce în discuţie
inscripţia EVO, care până acum era un subiect tabu, rezervat
exclusiv celor de la Mitsubishi. Dar dacă RS a cunoscut declinări
diesel, de ce nu ar cunoaşte aşa ceva şi EVO pe un Fiat…

Punto EVO este faceliftul major al unui model de succes atât pe
piaţa de la noi, cât şi din întreaga lume. Designul părţii frontale
a păstrat timid tema iniţială, care a făcut celebru modelul în
primă fază prin linia inspirată de la Maserati. Linia caroseriei a
rămas neschimbată, dar evoluţia designului detaliilor conduce la
conturarea unei imagini noi, care creează o nouă identitate.

Partea frontală este dominată de cele două grile ale
radiatorului, care desenează o formă trapezoidală, delimitată la
extremităţi de indicatoarele de schimbare a direcţiei. În plus,
lămpile de ceaţă faţă au fost repoziţionate la baza grilei
inferioare. Farurile au fost şi ele redesenate, dar acest lucru
poate fi observat doar privind un Grande Punto şi un Punto
EVO.

De asemenea, poate fi remarcată o repoziţionare şi în partea
frontală a logoului Fiat. Spoilerul spate a fost redesenat, acum
acesta încorporând şi numărul de înmatriculare. Lămpile spate
beneficiază de un design nou, iar iluminarea pe timp de noapte îi
dă identitate modelului prin cele două paranteze sugerate – care se
deschid în stânga şi se închid în dreapta.

În
mijlocul hayonului portbagajului regăsim logoul Fiat, care
încorporează şi mecanismul de deschidere a acestuia. Noul logo
Punto poziţionat sub cel al mărcii are şi rolul de a anunţa
motorizarea aflată pe model, fapt trădat de culoarea punctului,
care poate fi negru pentru motorizările de bază, roşu pentru cele
performante şi verde pentru motorizările ce permit funcţionarea cu
GPL. Totuşi ceva le-a scăpat designerilor şi anume integrarea
evacuării finale în spoiler. La fel ca la Grande Punto, aceasta
răsare de undeva de sub maşină, părând adăugat la final.

Adevărata evoluţie se regăseşte la interior. Vorbim practic de
un nou habitaclu şi nu de un facelift. Bucură plăcut evoluţia atât
la capitolul materiale utilizate, cât şi la capitolul finisare. În
primul rând, vorbim despre o planşă de bord complet nouă.

Materialele sunt plăcute atât vizual cât şi tactil, indiferent de
nivelul de echipare. Nu am fost deranjaţi de interior, chiar dacă
versiunea primită la test a fost una în echipare de bază. Italienii
se pare că au monitorizat atent şi presa mondială, şi feedback-ul
primit de la clienţi.

Au fost redesenate şi panourile interioare ale portierelor, acum
existând un loc unde poate fi sprijinită/odihnită mâna fără a
întâlni materiale tari. S-a lucrat şi la capitolul spaţii de
depozitare, la care Grande Punto nu excela.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide