Test drive MINI Cooper Cabrio (2017)

Autor: Marius Vișan 16 aug. 2017 Test drive

În dicţionarul urban crush-ul este o dorinţă arzătoare de a fi cu cineva pe care îl consideri foarte atractiv şi extrem de special. Sincer să fiu nu credeam că mi se poate întâmpla asta cu o… maşină. Când am primit cheile am strâmbat puţin din nas, nu sunt impresionabil de fel, iar faptul că este decapotabilă nu mi s-a părut nicidecum un detaliu care merită o atenţie în plus. Dar, după ce avea să ne „despărţim” a început să-mi lipsească. Ca orice lucru pe care nu poţi să îl ai, el ajunge să te bântuie. Nici nu ştiu ce îmi lipseşte mai mult: sportivitatea pe care o emana prin toţi porii, instrumentalul de bord năzdravan sau senzaţia pe care o simţeam când mergeam cu ea descoperită…? Dar mai bine să vă povestesc despre ea.

Atracţiile lui MINI Cooper Cabrio includ un top electric care se pliază în 18 secunde, o funcţie care ţine evidenţa timpului în care maşina a mers decapotată, bucuria unui spaţiu nelimitat deasupra capului şi un detaliu numit CARISMĂ. Este un ingredient pe care nu mulţi producători şi-l permit, însă MINI are destul. Este departe de a fi maşina perfectă, costă cam mult, iar pentru locurile din spate ai nevoie de nişte prieteni nu foarte mari pentru a încapea, însă dacă vrei veselie şi exuberanţă maşina asta e tot ce-ţi trebuie. 

Evident, fiiind un model Cabrio old school, cu tradiţionalul acoperiş textil, postura care îl avantajează cel mai mult este cea decapotată. O premieră pentru model este soft top-ul cu grafica Union Jack ţesută. După cum spuneam, deschiderea şi închiderea acoperişului şi a geamurilor laterale se face în 18 secunde şi este posibilă şi în timpul călătoriei, la viteze de până la 30 km/h.

Operaţiunea de decopertare se realizează doar dacă ţii în permanenţă degetul pe comutatorul care o declanşează, ceea ce poate fi enervant până la un punct. O dotare interesantă este ALWAYS OPEN TIMER, funcţie care îţi indică cât timp ai stat cu pletele în vânt. Exteriorul retro se asortează perfect cu interiorul funky şi este păcat, dacă ai ocazia, să nu laşi soarele să pătrundă în habitaclu. 

Poziţia la volan este exemplară, stând îndeajuns de jos încât să te simţi ca într-un kart, dar nu atât cât să îngreuneze accesul în habitaclu. De asemenea, pedalierul se pretează perfect unui stil de condus sportiv.

Modelul testat a fost un MINI Cooper Cabrio cu motorizare pe benzină de 3 cilindri, 1,5 litri şi 136 CP, conectat la o cutie de viteze automată. În ceea ce priveşte consumul, am reuşit o valoare medie de 8,6 litri la sută, alternând momentele de mers liniştit cu cele în care am vrut să mă conving de abilităţile dinamice ale acestui model plus că o bună parte din timp am mers cu plafonul coborât. În fişa tehnică valoarea aferentă medie este de 5,3 litri şi probabil poate fi atinsă cu un stil foarte linştit de condus, dar unde ar mai fi distracţia.

În schimb, faţă de generaţia precedentă, noul model are trei moduri de condus diferite: SPORT, MID şi GREEN. Răspunsul acceleraţiei, direcţia şi sistemul opţional de control dinamic al amortizoarelor se reglează automat în funcţie de modul de condus. 

Am ajuns însă şi la aspectul cel mai trist pentru mine, şi anume preţul. Preţul de bază pentru un model MINI Cooper Cabrio este de 25.000 euro. Iar modelul pe care l-am testat, dotat cu tot ce trebuie ca să nu-l uiţi după ce-l conduci costă nu mai puţin de 37.294 euro. Opţionalele sunt numeroase. Iată lista:

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide