Am condus Passat-ul SUV – Alltrack 2.0 TDI DSG

Autor: Andrei Nan 09 mart. 2012 Test in premiera

Am testat noul Alltrack pe un traseu de peste 350 km între Munchen şi Kitzbuhel, Austria, atât pe autobahn unde am rulat cu viteza maximă de 211 km/h, dar şi pe serpentinele Alpilor sau pe un traseu mai scurt de drum acoperit cu zăpadă. Aici putem spune că am simţit avantajul sistemului de tracţiune integrală, dar şi cel al gărzii la sol mărite – cu toate că rulam pe o porţiune cu gheaţă sau zăpadă topită, nu am atins nimic pe sub maşină. |n ceea ce priveşte stabilitatea, Alltrack se comportă ca un break normal la drum lung, avantaj al lungimii de 4,7 metri şi al ampatamentului de 2,7 metri.

Cu toate că maşina are dieselul de 2,0 litri şi 170 CP, VW a echipat maşina numai cu DSG-ul de 6 trepte, şi nu cu cel de şapte. Spre exemplu cu DSG 7 trepte am testat SUV-ul Tiguan, dar cu dieselul de 140 CP şi s-a comportat exemplar, mai ales din punct de vedere al consumului. Dacă tot am ajuns la capitolul consum, valoarea medie a acestuia a fost de aproximativ 7 litri/100 km, în condiţiile în care s-a mers pe o porţiune de 100 km fără limită de viteză. Din punct de vedere al dinamismului, Passat Alltrack nu este un automobil sportiv, ci unul concentrat pe confort, cu toate că accelerează de la 0 la 100 km/h în 8,9 secunde.

În România noul Alltrack va veni luna viitoare, cu un preţ de pornire de 27.000 de euro, pentru versiunea cu tracţiune faţă de 160 CP. Spre comparaţie, versiunea de top echipată cu toate gadgeturile, inclusiv tempomat adaptiv şi tapiţerie din piele, poate ajunge la 60.000 de euro.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide