Test drive Peugeot 308 – Cel mai agresiv și competent model din gama Leului francez

Autor: Cristian Agatie 02 oct. 2021 TESTE AUTO

Peugeot se află pe un trend ascendent, care duce marca franceză într-o zonă la care a visat dintotdeauna, alături de cele mai apreciate mărci germane. Cu un design impresionant și o calitate în creștere, noul Peugeot 308 este cea mai bună reflexie a parcursului excepțional din ultimii ani al Peugeot, fapt reflectat și de primul test drive.

Intră în Galeria FOTO

Peugeot a deschis un nou capitol al istoriei sale, odată cu fuziunea dintre PSA și FCA, iar pentru a marca acest lucru, francezii introduc un nou logo și o nouă imagine de marcă. Peugeot 308 este modelul care reflectă perfect noile ambiții ale Peugeot, cu un design eclatant, o calitate demnă de segmentul premium și tehnologii din viitor. Noul model și-a făcut intrarea pe piață pe covorul roșu de la Cannes, iar noi am avut ocazia să-l conducem înainte chiar ca acesta să intre în producția de serie.

Desigur, acest privilegiu vine și cu unele probleme, în special în cazul software-ului. Pe parcursul testului am condus exemplare la care sistemul de navigație a refuzat să mai pornească, sau la care sistemul multimedia s-a resetat în mers. Cu siguranță, toate aceste probleme vor fi rezolvate printr-un update de software, înainte ca mașinile să ajungă la clienți.

Test drive Peugeot 308: Design eclatant, ambianță premium

Noul Peugeot 308 devine portdrapelul mărcii Peugeot, fiind modelul care lansează noua siglă și noua imagine de marcă. Realizat pe a treia generație a platformei EMP2, noul model beneficiază de un ampatament mai lung, care favorizează spațiul pentru pasageri. Cei care călătoresc în spate se vor bucura, astfel, de un spațiu generos la genunchi, în timp ce portbagajul este unul dintre cele mai mari din segment, cu un volum între 412 litri și 1.323 de litri (cu banchet rabatată).

Caracterul puternic al noului 308 se datorează într-o mare măsură blocurilor optice – colți de viperă în față, zgârieturi de gheare în spate. Încă din echiparea de bază, farurile sunt cu tehnologie LED. Pentru echipările superioare GT/GT Pack, acestea sunt adaptive, cu matrice LED.

În interior, ambianța este una tinerească, lucru neobișnuit pentru Peugeot. Punctul de atracție este noul i-Cockpit, interfața de utilizator despre care vorbește toată lumea. Sistemul de comandă este intuitiv, dar încă sunt de părere că Peugeot ar trebui să renunțe la volanul minuscul, care freacă genunchii fără a dezvălui complet panoul de instrumente. Un volan normal, prin care poți privi ușor instrumentele de bord, este mult mai practic.

Unitatea multimedia introduce butoanele virtuale i-Toggles (de la echiparea Allure în sus), dar mărturisesc că nu am fost cucerit de acest sistem. Am condus noul 308 atât în versiuni mai slab echipate, care dispun de butoane fizice, cât și în echipări superioare, cu i-Toggles. Întotdeauna aș alege butoanele fizice – sunt practice și poți economisi bani. Avantajul principal al i-Toggles – butoanele sunt programabile, dar absența feedback-ului tactil le face dificil de utilizat în trafic.

Motorizări capabile, ținută de drum exemplară

Din paleta de motorizări, am ales pentru primul test drive motorizarea de bază pe benzină PureTech 110, dar și dieselul de 130 CP, ambele cu transmisie manuală. Aceste două motorizări vor constitui grosul vânzărilor în România, cu toate că, în funcție de politica de prețuri, versiunea hibridă cu încărcare la priză ar putea fi o alternativă eficientă.

Motorul pe benzină în trei cilindri s-a dovedit un partener de drum extrem de capabil și de rafinat. În nicio situație nu am avut senzația de submotorizare, niciodată nu a fost surprins pe picior greșit, în traficul urban sau pe autostradă. La fel de capabil, dar cu mult mai rugos, s-a dovedit și dieselul. Acesta rămâne o soluție pentru cei care parcurg frecvent distanțe mari, cu toate că rafinamentul său nu este la nivelul unității pe benzină.

La drum, noul Peugeot 308 rămâne fidel valorilor mărcii, cu o suspensie suplă, care absoarbe senin denivelările, și o ținută de drum decisă și sigură. Agil în viraje și sprinten la ieșirea din acestea, 308 este o adevărată mașină de șofer. Plăcerea este întrucâtva diminuată de direcția setată confortabil, dar aceasta este o caracteristică a celor mai multe mașini din acest segment.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide