Dodge Challenger SRT8 – Test în RO

Autor: Dan Vache 30 oct. 2008 Test in premiera

Altfel, această lungime tot are peste cinci metri, aproape doi metri lăţime şi 1.5 metri înălţime. Pe scurt, Challenger este la fel de lung ca un CL şi chiar mai lat şi mai înalt decât unul. Deci, uriaş. Silueta pătrăţoasă de coupe este de-a dreptul înfricoşătoare şi maşina chiar arată ca un Tranformers care pentru că ascunde un mega-ultra-super robot se pliază într-o maşină mai mare decât una simplă.

Lăsând în afara discuţiei detaliile stiliste ale caroseriei pe care le găsesc geniale pe fiecare în parte, maşina pare supra-dimensionată din anumite unghiuri. Legat de interior din păcate Dodge nu a păstrat habitaclul conceptului şi trebuie să te mulţumeşti cu interior de 300C cu materiale foarte bune printre care pielea şi Alcantara. Textura bordului este moale şi plăcută la atingere şi nu prea găseşti plastic ieftin ca într-un Mustang.

Probabil că acesta îi este rezervat versiunii cu motor V6, botezată SE. Nu există nimic spectaculos în interior, scaunele-fotolii sport sunt preluate de la Charger-300 C SRT8, la fel şi bordul. Există un meniu care îţi afişează digital viteza în kilometri şi care oferă şi un cronometru pentru măsurarea timpului scurs de la 0 la 100 km/h.

Am încercat doar o plecare şi am obţinut un 5,78 secunde cu controlul tracţiunii decuplat. Este mult faţă de cifra comunicată de uzină – 4,9 secunde dar ai nevoie de ceva antrenament. Iar muzica pentru acesta este creată de uriaşul V8 Hemi de sub capotă, cu cilindreea de 6,1 litri, 425 CP şi 569 Nm. Este cuplat exclusiv unei transmisii automate cu cinci trepte a cărei primă treaptă este etajată foarte scurt pentru plecări fulgerătoare.

Challenger SRT8 este extrem de rapid în linie dreaptă iar puterea de frânare a sistemului Brembo este impresionantă, Dodge comunicând un timp de 16,5 secunde pentru 0 – 160 km/h – 0 şi o distanţă de 33,5 metri pentru frânarea de la 100 km/h la 0.

Sunetul motorului este genial şi evacuarea este dominată sonor de propulsorul care emite un zgomot fabulos când transmisia urcă o treaptă. Este un fel de „lătrat” în urmă căruia nu poţi decât să ţipi admirativ din cauza adrenalinei.

Am rămas surprins de cât de confortabilă şi silenţioasă este maşina la o utilizare normală, în regim mixt, urban şi extra-urban, când maşina va consuma 15 litri pentru 100 km parcurşi. Altfel, suspensiile sunt setate destul de sportiv şi maşina are un ruliu extrem de mic. Masa proprie este destul de mare altfel şi simţi imediat acest lucru pe viraje unde o direcţie cu demultiplicare mai scurtă ar fi fost binevenită.

Pe viraje maşina se comportă foarte bine dacă îţi aminteşti cât de mare este dar parcă nu aş vrea să alerg zilnic în ea. Doar să o am în garaj şi să ies pe un drum drept unde să ard cauciucurile cu bestialitate încercând să îmi îmbunătăţesc timpii de acceleraţie şi urletul războinic de la 6.200 rpm.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide