Skoda Yeti – primul test-drive în România

Autor: Oraan Mărculescu acum 13 ani Test in premiera

Yeti 2.0 TDI - consum rezonabilCu modelul Skoda Yeti 2.0
TDI am parcurs, cu ocazia lansării naţionale, aproximativ 300
km
, din care aproape 100 pe drumuri desfundate de munte,
cu un grad de dificultate nu foarte mare, dar în mare parte
acoperite cu zăpadă. Pe şosea, am abordat un ritm rapid, fără a-mi
impune un stil economic de conducere.

Astfel, consumul mediu final a ajuns la valoarea de 7,5
litri/100 km
, o valoare cu aproape 2 litri/100 km mai mare
decât valoarea teoretică. Lucru explicabil, dacă ne gândim că, pe
drumurile forestiere, am mers în majoritatea timpului cu treptele I
şi a II-a, în unele porţiuni cu atenţie exagerată pentru a nu
afecta integritatea maşinii din cauza unor bolovani mai
obraznici.

Prin urmare, aş putea concluziona că vorbim de un consum
rezonabil, care devine clar mai mic dacă nu te tentează aşa de mult
escapadele ceva mai serioase în afara şoselei. Cei care
privilegiază un consum mai redus cel mai probabil se vor
îndrepta către versiunea de 110 CP
, resursele acesteia
fiind, cu siguranţă, suficiente pentru toate regimurile de
utilizare.

Yeti 2.0 TDI 140 CP - de la 22.605 euroVersiunea
2.0 TDI de 140 CP, cu tracţiune integrală, are un preţ de pornire
de 22.605 euro (TVA inclus)
, pentru nivelul intermediar de
echipare Ambition. Adică aproape 1.200 euro diferenţă pentru 30 CP
în plus şi aproape 3.000 euro faţă de versiunea 2.0 TDI de 110 CP
şi tracţiune doar pe puntea faţă. Nu pare un preţ supercompetitiv,
mai ales că, pentru 2.000 euro în plus, se poate opta pentru
versiunea de echipare Experience, cu o listă conistentă de dotări
standard aproape de lux.

La 22.605 euro, Skoda Yeti 2.0 TDI 140 CP 4×4 este o alternativă
clar mai ieftină decât verii Seat Altea Freetrack (23.990 euro preţ
de bază pentru 2.0 TDI 140 CP), Volkswagen Tiguan (26.965 euro preţ
de bază pentru 2.0 TDI 4Motion 140 CP) sau Audi Q5 (36.270 euro
pentru 2.0 TDI quattro 143 CP), fiind dedicată celor care
vor neapărat o maşină germană, din curtea VAG.

Concurenţii din alte „curţi” vin cu propuneri interesante,
majoritatea cu preţuri mai mari:

  • Fiat Sedici 1.9 Multijet 120 CP 4×4 porneşte de la 20.000
    euro
  • Ford Kuga 2.0 TDCi 136 CP 4×4 porneşte de la 25.650 euro
  • Hyundai Tucson 2.0 CRDi 4WD 140 CP porneşte de la 24.000
    euro
  • KIA Sportage 2.0 DSL 4×4 140 CP porneşte de la 24.395 euro
  • Nissan Quashqai 2.0 dCi 140 CP 4×4 porneşte de la 24.353
    euro
  • Renault Koleos 2.0 dCi 175 CP 4×4 porneşte de la 24.740
    euro
  • Suzuki SX4 2.0 DDIS 4WD 135 CP porneşte de la 18.200 euro

Cel mai ieftin Yeti costa 15.466 euroÎnsă adevărata
„bătălie” pe care o duce Skoda Yeti este în domeniul
crossover-urilor accesibile: cea mai ieftină Skoda Yeti are
un preţ de pornire de 15.466 euro
, valabil pentru
versiunea de motorizare pe benzină 1.2 TSi de 105 CP, cu transmisie
pe roţile din faţă, în echipare Active, în timp ce preţul
minim pentru o Skoda Yeti echipată cu tracţiune integrală

este de 19.036 euro – preţ valabil pentru motorizarea 1.8 TSI de
160 CP.

Cu alte cuvinte, Yeti e un SUV interesant, care merită
atenţie
, chiar dacă nu este un SUV în toată puterea
cuvântului. Dar nici un subiect demn de Dosarele X, demonstrându-se
o „entitate” prietenoasă, suficient de capabilă, suficient de
economică şi cu un raport interesant preţ/dotări.

Pagini: 1 2

Citește și...



Comentarii
Inchide