Test de prim contact: Renault Clio 4. Tutti Fresh!

Autor: Adrian Mihălţianu acum 10 ani Test in premiera

Primul contact cu noul Clio IV în lumină naturală mi-a arătat altă maşină decât cea care nu reuşise să mă impresioneze la Salonul Auto Paris 2012. Şi asta pentru că noua generaţie de Clio arată foarte bine atât pe dinafară, cât şi pe dinăuntru – un efort de creativitate care se poate dovedi salvator pentru marca Renault, având în vedere designul dezastruos din ultimii ani!

Se vede de la o poştă că echipa condusă de Laurens van den Acker şi-a făcut treaba cu brio, astfel încât maşina arată ca un fashion car – segment tot mai aglomerat în ultimul timp cu maşini mici, dar relativ scumpe – fără însă a costa o avere: la 13.100 euro iei un Clio IV de 0,9 litri cu 90CP, iar dacă îi adaugi şi opţionalele de personalizare şi confort maxim, ajungi la maximum 14.600 de euro. Cu alte cuvinte, Renault păstrează Clio într-o zonă accesibilă ca preţ.

Ce mi-a plăcut foarte mult la maşină este că degajă un aer modern încă de la început – francezii nu şi-au mai bătut joc de interior, ci l-au dotat cu absolut tot ce trebuie pentru confort încă de la primul nivel de echipare. Plasticul de pe bord este moale, poate fi ales în patru nuanţe diferite de culoare, toate plasticele aflate în jurul şoferului şi pasagerului faţă sunt plăcute la atingere, chiar dacă cele de pe portiere încă sună a gol când ciocăni în ele.

Calitatea asamblării a crescut şi ea, astfel încât acum interiorul arată excelent – sentiment oferit şi de consola centrală cu plastic glossy, care încorporează sistemul multimedia tactil cu ecran color. Am ceva dubii cu privire la rezistenţa în timp a acestui plastic lucios, însă cei de la Renault s-au jurat că l-au testat de la -30 la +80 de grade, aşa că aştept să văd ce se întâmplă în timp.

Apropo de sistemul multimedia, el ar trebui să funcţioneze şi la temperaturi foarte scăzute, dar voi reveni pe acest subiect cu un articol special, în urma discuţiilor cu cei care chiar l-au creat. Bref, interiorul place foarte mult, mai merită menţionat că spaţiul în faţă este generos, dar în spate rămâne mic, cu puţin spaţiu la cap, dar destul spaţiu pentru genunchi.

Şoferul îşi găseşte foarte uşor poziţia perfectă la volan, totul vine la îndemână, iar ergonomia comenzilor este foarte mult ajutată de concentrarea lor pe ecranul tactil de pe consolă. Când porneşti la drum, scaunele oferă destulă susţinere laterală, iar pe un traseu de 2-3 ore nu te obosesc deloc.

Dinamic vorbind, maşina se comportă foarte diferit în cazul celor două motorizări testate. Dacă dCi-ul de 1,5 litri şi 90 CP (maşina roşie) trage bine la turaţii medii, dar are ezitări pe drumurile virajate şi necesită retrogradarea, micul turbo tCe de e 0.9 litri are nevoie să fie turat bine (la peste 4.000 rpm) ca să presteze satisfăcător.

Din acest motiv, primul va fi mai vivace, dar şi mai economic (3,7 l/100 km am reuşit în prima zi de teste), iar al doilea va fi mai domol şi mai gurmand (4,8 l/100 km am reuşit cu el). Având însă în vedere diferenţa de preţ dintre ele (1.400 de euro), nu veţi face alegerea între motoare bazându-vă strict pe consum, ci doar pe preferinţa pentru diesel sau benzină.

Aş fi preferat un 20-30 Nm în plus la motoraşul pe benzină, care l-ar fi adus într-o zonă dinamică plăcută. Aşa, el rămâne prima alegere doar pentru cei care merg relaxat. Te ajută totuşi la depăşiri şi nu e chiar lent, cu condiţia să treci de cele 4.000 rpm. Are şi un mod ECO, în care motorul consumă cu 10% mai puţin în medie, dar din punct de vedere dinamic asta nu se resimte la volan.

Am apreciat faptul că direcţia este mai bună şi mai exactă decât ce a oferit Renault până acum, precum şi faptul că raza de bracare e perfect adaptată pentru o maşină de clasa mică.

Nu mi-au plăcut suspensiile cu cursă lungă, care te cam aruncă pe denivelări şi care penalizează comportamentul maşinii în virajele strânse. De asemenea, vizibilitatea lateral-dreapta este la fel de proastă ca la toate maşinile Renault, inginerii francezi având oarecum o problemă cu dispunerea stâlpilor B şi C astfel încât să nu obtureze complet vizibilitatea lateral-spate la ieşirile de pe alei.

În fine, dacă tot sunt la minusuri, n-am înţeles nici cum au reuşit să proiecteze mânerele de închidere a haionului, care îţi scapă din mână şi te pot face să te loveşti destul de rău. Alte minusuri eu unul nu prea reuşesc să-i găsesc maşinuţei, ceea ce e o veste bună pentru marca franceză!

Per total, concluzia acestui test de prim contact este că noul Renault Clio nu vine doar cu un design de senzaţie, menit „să ia ochii”, ci este un pachet complet, suficient de competitiv pentru a readuce marca franceză în lupta pentru podiumul clasei mici. Este un pas făcut cu dreptul şi sunt foarte curios cum va fi perceput de public, dar şi de rivali.

Citește și...



Comentarii
Inchide