Test în Elveţia cu Chevrolet Aveo 1.6 MT/ AT

Chevrolet Aveo a preferat să-şi facă debutul acolo unde show-ul este o adevărată instituţie, adică în America, la salonul de la Detroit. Dar a ajuns surprinzător de repede şi în Europa.

Test în Elveţia cu Chevrolet Aveo 1.6 MT/ AT Test în Elveţia cu Chevrolet Aveo 1.6 MT/ AT

Peste mări şi ţări, acolo la ea acasă, marca Chevrolet este înfiptă bine cu picioarele în pământ. Mai precis face parte din lucrurile care definesc pe undeva naţiunea americană. În Europa în schimb acest nume încearcă să fie altceva. Asta în condiţiile în care doreşti sau nu să faci uitat un nume de Daewoo. Până foarte de curând gama de modele Chevrolet mai avea un puternic parfum Daewoo, iar acest val de noi modele nu ar trebui să ne mire, doresc enorm de mult să îşi contureze cât mai repede şi mai puternic o nouă imagine de marcă.

În primul rând au avantajul unor modele din gama de peste ocean, unele dintre ele legende ale industriei auto iar altele care doresc să rescrie ideea conceptului de automobil - Corvette şi Volt. Dar nu poti aduce tot ce are patru roţi sau mai multe de peste ocean şi poartă sigla Chevrolet pentru a vinde în Europa, nu funcţionează acest lucru. Europenii simt nevoia să fie curtaţi, automobilul lor trebuie să fie altfel setat pentru a-l accepta.

Aveo chiar dacă este comercializat şi în America, acolo sigur nu o să găsiţi o versiune cu motor de 1,2 litri. Aşadar noul Chevrolet Aveo, despre care cei de la Chevrotel susţin că este un model complet nou. Aveau nevoie de un astfel de model pentru a face complet uitată umbra Daewoo care mai plana. Vechiul Aveo era de fapt un facelift ceva mai amplu al lui Daewoo Kalos.

Chiar dacă în marea majoritate a cazurilor numele Chevrolet este asociat cu cel al supercarului Corvette, aşadar cu sportivitatea, totuşi nu poţi face uitată gama de SUV-uri, pickup-uri şi berline agabaritice de pe piaţa americană. Prin urmare Chevrolet încearcă să îşi creioneze o imagine sportivă în Europa care să fie pe placul europenilor. Evident acest lucru şi prin implicarea în campionatul mondial de turisme cu o echipă de uzină, acolo unde Cruze anul acesta este abonat la podiumuri.

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.