TEST Volkswagen Golf Alltrack. Tanchetă de familie

Autor: Adrian Mihălţianu 14 aug. 2015 Test in premiera

6. Care ar fi principalele atuuri ale maşinii? Dar principalele minusuri?

Tracţiunea integrală este principalul atu, pentru că duce la un comportament dinamic foarte plăcut şi îţi va permite să treci cu uşurinţă peste iarnă şi peste perioadele în care pe asfalt ai mâzgă sau noroi. Alături de ea, faptul că 4Motion schimbă răspunsul motorului în teren accidentat îţi va permite să ieşi cu maşina mai uşor din dificultate decât ai reuşi să o faci cu un 4×2 sau cu un 4×4 tradiţional. În fine, suspensiile ştiu să absoarbă bine denivelările, iar dacă vrei poţi opta pentru suspensia adaptivă care îţi permite să selectezi răspunsul acesteia: normal, confort sau sport.

Arată bine din orice unghi

Consumul real, însă, este departe de cei 5 l / 100 km anunţaţi, el fiind în cadrul testului de 8.4 litri/100 km, dar ajungând şi la 14 litri/100 km în oraş, în ambuteiajele de la 40 de grade la umbră. Testul nostru a cuprins 50% oraş, 30% autostradă, 10% drumuri de ţară şi 10% drumuri naţionale, astfel încît consumul mixt nu a fost excesiv de mare pentru cei 184 de CP ai maşinii, luând în calcul şi tracţiunea integrală şi transmisia automată. Dar putea fi mai mic cu măcar 1.5 litri / 100 km pentru a se apropia totuşi de cel anunţat de producător.

Un alt minus este garda la sol prea mică – nu am avut probleme pe drumul de ţară, dar dacă ar fi plouat şi am fi dat de bălţi de noroi, ar fi fost dese ocaziile în care noroiul ar fi trecut peste spoilerul faţă al maşinii. Şi atenţia la bolovani şi la şleauri e mărită.

7. VW Golf Alltrack sau VW Tiguan?

VW Tiguan dacă nu ai nevoie de spaţiul de încărcare mare al Alltrack-ului. E o maşină mult mai echilibrată din multe puncte de vedere. Nu degeaba lumea alege azi SUV-uri şi crossovere…

8. Pe larg, de ce aş alege mai degrabă cu SUV sau un crossover decât un alltrack? Sau viceversa?

Alegi SUV-ul sau crossoverul (Tiguan, de exemplu), dacă vrei să ai o gardă la sol mai mare (20 cm la Tiguan), capacitate sensibil mai bună în offroad, o poziţie mai înaltă deasupra traficului şi, în general, un sentiment mai puternic de siguranţă (rămâne doar un sentiment, nu e neapărat şi valabil strict tehnic). De asemenea, ai acces la versiuni de motorizare mai puţin puternice combinate cu transmisia automată DSG, ceea ce nu se întâmplă la Alltrack, unde eşti forţat să iei motorul de 184 de CP dacă vrei DSG (sau TSI-ul de 180CP, pe benzină).

Portbagajul, ultima frontieră

Alegi Alltrack dacă vrei să ai un portbagaj mai mare (605 litri vs. 470), o ţinută de drum mai bună pe asfalt şi un consum mai mic în special în afara oraşului. În plus, Alltrack e sensibil mai ieftin decât un Tiguan (Tiguan 2.0 TDI 140 CP Track & Field 4Motion DSG costă 31.795 de euro cu TVA inclus, faţă de cei 29.231 de euro pentru Alltrack 184 CP DSG). Dacă nu ieşi des în afara asfaltului, e maşina mai bună.

9. Ce versiune de Alltrack să cumpăr?

Din păcate, dacă vrei automată şi TDI, trebuie să iei motorizarea de 184 CP. Dacă eşti OK cu o transmisie manuală, motorul TDI de 2 litri 150 CP este cea mai bună alegere. Costă 27.145 de euro cu TVA inclus, faţă de cei 29.931 de euro cât costă motorul de 184 CP. Există şi o versiune automată de 180 CP TSI, pe benzină, care costă 28.470 de euro cu TVA inclus. Cam scumpe aceste versiuni, de diferenţa de bani îţi dotezi TDI-ul de 150 CP destul de bine. Nu recomand 1.6 TDI 110 CP, la 25.124 de euro e prea scump pentru ce oferă.

CONCLUZIE

VW Golf Alltrack rămâne unul dintre ultimii mohicani într-o piaţă tot mai dominată de SUV-uri şi crossovere. Dar are atuurile sale: portbagajul enorm, ţinuta de drum mai bună pe asfalt, consumul ceva mai mic decât al unui SUV la putere similară, un sistem de tracţiune integrală inteligent care te ajută în situaţiile limită. Dacă garda la sol nu e o problemă pentru tine, atunci te poţi alătura celor care preferă încă să cumpere pe această nişă. Vei primi o maşină sinceră şi foarte plăcută la condus, pe care o vei aprecia mai mult pentru dinamica sa decât pentru capacităţile sale de trecere.

Cu care vei putea merge la pescuit fără niciun fel de stres. Cât timp e uscat pe jos, cel puţin…

Practic, o tanchetă de familie.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide