VW Golf 6 – test în Islanda

Autor: Constantin Ciobanu 23 sept. 2008 Test in premiera

Motorul 1,4 TSI are 160 CPAm pus mâna pe cheia de la un VW Golf 6 1,4 TSI de 160 CP, asta am uitat să menţionez înainte de a mă aventura în detaliile privind designul exterior şi interior. Eram extrem de curios să văd cum se împacă acest propulsor cu cele 7 trepte ale cutiei DSG.

Am pornit, iar prima satisfacţie a fost că ştergătoarele erau impecabile… plouă îngrozitor, chiar şi acum când sunt în camera de hotel şi alerg pe tastatură. Dar promit pentru mâine un update cu imagini de aici, chiar dacă va trebui să duc la casat camera foto.

Prima impresie este una de anestezie totală: motorul nu se aude, maşina merge, când a ajuns în treapta a şaptea? Direcţia este precisă, dar nu prea spune mare lucru celui care o comandă. Primul buton pe care am început să-l apăs a fost cel amplasat pe consola centrală în dreptul schimbătorului de viteze. Cel care comandă amortizoarele controlate electronic. Şi parcă maşina începe să trăiască. Pe Sport simţi că rulezi, descoperi că sub tine se află un astfalt care nu este turnat de NASA, are imperfecţiuni. În schimb, pe setările Confort sau Normal totul este elegant filtrat.

Cutia de viteze DSG are 7 trepteApoi am trecut cutia în modul sport, s-a retrogradat o treaptă, dacă sunt ceva mai ferm pe acceleraţie chiar două sunt retrogradate… aaaa!!! de pe la 3.500 rpm descoperi că maşina are motor, se aude! În altă ordine de idei, propulsorul ăsta de 1,4 litri este genial, îl recomand din tot sufletul… trage iraţional de bine pentru cilindreea lui, iar cutia de viteze face toţi banii.

Distracţia a început când am trecut în modul manual, fie comandat de la schimbătorul de pe consola centrală, fie de la micile padele din spatele volanului. Este inutil să menţionez că timpi morţi între schimburile de trepte nu există. Maşina nu pare puternic afectată de vântul lateral, iar aici, pe alocuri, chiar bătea vântul, se simte vag în direcţie ceva, dar nu îţi creşte pulsul. Direcţia, cum am mai spus, este precisă şi extrem de intuitivă, nu m-am văzut nevoit să aplic corecţii, chiar şi atunci când am forţat nota.

Noul VW Golf 6 - din nou GolfŢinuta de drum m-a surprins plăcut prin neutralitate, la limită fireşte că subvirează, iar electronica intervine elegant. Frânele sunt excelent dozate, lucru care dă încredere celui de la volan. Practic nu ai nevoie de timp de acomodare. În schimb, maşina are şi o hibă, iar, din anumite puncte de vedere, poate fi una serioasă: te izolează enorm de mediul înconjurător. Aveam 170 km/h, iar colegul din dreapta credea că rulez cu 100, maxim 110 km/h. Am fost nevoit să verific viteza înaintea fiecărui viraj.

Din capitolul buget – am mers jumătate de traseu cuminte, jumătate am forţat nota, am fost peste 4.000 rpm – consum mediu 8,5 litri/100 km. Verdictul vă aparţine.

Nu ştiu cât costă, dar noul VW Golf 6 mă face să mă gândesc din nou la Golf. Nu sunt poate coerent, dar aşa este când descoperi ceva ce credeai că a apus pentru totdeauna poate. Fiind puţin sadic, pot considera noul model un fel de facelift, dar nu întotdeauna noul trebuie să îţi bulverseze simţurile, ca şi cum dacă ai ascultat o dată Nessum Dorma – a doua oară nu mai are sens să o asculţi pentru că este învechită.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide