Z4 vs SLK – test in premiera!

Autor: Andrei Nan 11 iun. 2009 Test in premiera

Un alt dezavantaj este faptul că un hardtop e mai greu şi scoate anumite sunete care în timp devin enervante, atunci când rulezi pe suprafeţe denivelate. Este şi cazul noului Z4, care te va încânta şi el cu astfel de zgomote, mai discrete totuşi ca la alte modele cu hardtop din lume.

Interiorul lui Z4 este un mare plus faţă de generaţia precedentă, iar asta se datorează în special materialelor excepţionale din punct de vedere calitativ. Pielea acoperă aproape totul, inclusiv feţele uşilor şi bordul. Asta este standard şi cu greu mai găseşti plastic pur prin interior. În plus, designerii au primit verde să se joace cu materialele şi astfel, pe lângă piele, avem Alcantara de culoarea tapiţeriei pe feţele uşilor. Absolut superb.

Designul este foarte modern, dar are evident şi influenţe retro. Comenzile sistemului de climatizare amintesc de succesul numit Z8 şi, de fapt, sunt multe elemente de design în noul Z4 care ascund secrete. Dacă vei privi botul maşinii din lateral, vei vedea ceva din Seria 8 şi vei observa că sigla se află la capătul unui „V” care se prelungeşte pe toată maşina şi se termină în al treilea stop de pe capacul portbagajului. Este practic o interpretare proprie BMW a celebrului „nas” de Formula 1, element de design folosit de foarte mult timp de Mercedes.

Iar unul dintre modelele Merc care se bucură de apreciere datorită acestui artificiu este acest SLK pe care îl cunoaştem toţi deja mult prea bine. Imediat ce priveşti Z4 aşezat lângă un SLK, înţelegi multe lucruri. În primul rând, de acum, Z4 cu al său hardtop îl concurează direct pe SLK cu al său hardtop. Care, apropo, este ceva mai lent în pliere/depliere – are nevoie de 22 secunde pentru operaţiune. În al doilea rând, maşinile astea două spun atât de multe despre ele chiar şi doar stând pe loc pentru că sunt desenate complet diferit.

SLK arată ca o săgeată ce circulă cu 300 km/h, iar Z4 arată ca un prototip din Transformers în legătură cu care te întrebi pe unde ies rachetele din el. Nu în ultimul rând, este clar că avem de-a face cu roadstere moderne, care au optat pentru hardtop pentru că asta se cere şi mai apoi se cumpără.

Poziţia la volan în SLK este identică aceleia din Z4, adică foarte joasă şi amplasată foarte în spatele maşinii. Ambele maşini te bucură cu o privelişte fenomenală – capota motorului. La Z4 este extrem de bombată şi nu poţi ghici vreodată unde se termină vehiculul. La SLK este tot bombată, iar forma de maşină de Formula 1 a modelului va face lumea să întoarcă la fel de repede capul pe cât îl întoarce după noul Z4.

Din păcate, noul SLK va renunţa la forma de SLR, atât de evidentă pentru acest model cu kit AMG, iar când va deveni disponibil, peste aproximativ trei ani, probabil că va fi la fel de bine stilizat ca noul Z4. Momentan, din punctul de vedere al materialelor, Z4 este mult peste SLK, dar acesta din urmă e un model mult mai vârstnic, salvat totuşi de o finisare ireproşabilă şi de pachete precum cel sport, care vine cu piele neagră cusută cu fir roşu şi centuri de siguranţă roşii.

Spectacol. Z4 nu are celebrul AIRSCARF al lui SLK care îţi suflă aer cald în ureche, dar are sistem de acces în maşină Confort. Adică, dacă la deblocarea uşilor din telecomandă apeşi butonul de două ori, la deschiderea uşilor geamul se va coborî mult mai mult, pentru ca tu să te poţi strecura în maşină, într-un spaţiu foarte strâmt, pe lângă uşă fără ca marginea geamului să îţi scoată rinichii. Nemţi geniali. Punct.

După ce am condus fostul Z4, nu ştiam ce să fac mai întâi. Să iau pastile pentru durerile de spate sau să mă mai urc o dată şi să schimb treptele la 7000 rpm, când spatele dansează ca la plecările de pe loc. Acum, lucrurile s-au schimbat.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide