Anduranta i10

Autor: Alexandru Banu acum 11 ani Teste anduranta

Stop! Ajunge! Suntem bărbaţi. Să vorbim mai degrabă despre fustiţele care le oripilează pe bunicuţele tahicardice, despre bluziţe XXS care stau să crape, despre “ocaziile” care în curând se vor “oportuna” în geamurile laterale de la brâu în sus. i10 este ca un june extatic.

Vrea să iasă cât mai mult în oraş, să cunoască, să-şi dovedească potenţa. Este un cuceritor în mare viteză. Sigur pe cei 70 de cai-putere, se avântă în dueluri la semafor. Este şi simplu. Apeşi un buton şi geamul coboară, iar ambianţa heavy metal interioară provoacă orice interlocutor din stânga.

Acum mai mult ca oricând, în aceste vremuri care anticipează multe grade Celsius, locul din dreapta este susceptibil de a primi musafire în fiecare seară. Ai destul spaţiu, scaunul se rabatează rapid şi aproape că formează 180 de grade cu bancheta spate. Deci se poate.

Maşina consumă în continuare puţin, parcă din ce în ce mai puţin. Dar să nu exagerăm cu laudele, am mers mai puţin luna asta şi într-una dintre zile am împrumutat-o unei fiinţe dragi, care mi-a mulţumit umplând rezervorul pe jumătate.

Atitudinea vioaie s-a păstrat, la fel ca şi 6 dintre literele numelui HYUNDAI. Una a dispărut. Adică acum am un HUNDAI. Probabil o fi ajuns tot la un Hyundai, însă de ce a desprins nenorocitul ăla litera exact de pe al meu? Nu vinde Hyundai destul?

Nu există atâtea SantaFe-uri, Accent-uri şi Tucson-uri cât să-şi procure de-acolo acel Y?!? OK, din moment ce a mea e colantată, s-o fi gândit omul că lucrez la Hyundai şi că sunt obligat să-l ajut. Am ajutat prieteni să-şi care mobila (culmea, nu am făcut decât două drumuri), căţei să ajungă la spital şi prieteni să sosească întregi acasă după meciuri sau băute, dar nu am de gând
să-mi dezmembrez “prietenul” pentru zgârcenia altora.

Sau pentru lanţul vreunui manelist pe care-l cheamă Floryn. Înapoi la maşină. La portbagaj. Încap trei perechi de role (cu roleriţă în dreapta). Ştiu că am mai dat-o p’asta cu rolele, dar sunt importante pentru mine. Le-am pomenit şi când au încăput două bagaje pentru trei zile la munte.

Şi când am urcat cu maşina pe gheaţă. Şi le voi pomeni şi la anul, dacă i10 îmi va mai fi alături. Pentru că, sincer, am trecut împreună prin toate experienţele şi nu mă pot plânge decât de două zgârieturi, de care jur că nu sunt responsabil.

A, ar mai fi Y-ul lipsă, dar nu pot învinovăţi maşina pentru permisele de conducere superficial eliberate unora. Altfel, motorul nu a dat înapoi nici un moment, articulaţiile sunt la ani-lumină distanţă de cel mai mic zgomot, transmisia şi-a reparat singură pinionul de marşarier, iar interiorul pare ca nou după fiecare spălare. Data viitoare vă voi spune dacă aerul condiţionat face faţă fără a pune frâne în mers la pornire. Poate-poate îi voi găsi lui i10 un punct vulnerabil. Trebuie să existe unul, obiectiv!

Citește și...


Comentarii
Inchide