10 plusuri şi 10 minusuri Dacia Dokker 1.5 dCi

2.500 de kilometri şi două săptămâni alături de Dacia Dokker au fost suficiente pentru a descoperi în detaliu plusurile şi minusurile acestei maşini.

10 plusuri şi 10 minusuri Dacia Dokker 1.5 dCi 10 plusuri şi 10 minusuri Dacia Dokker 1.5 dCi

Pentru că e bine să fim optimişti, voi începe cu avantajele lui Dokker.

1. Spaţiul pentru bagaje/marfă

Dacă mă gândesc la poanta că românul are nevoie de o maşină să-şi care porcul, sacii de cartofi sau cimentul, îmi dau seama că nu e poantă. E o chestie reală, pe care Dokker o satisface peste aşteptări. Atenţie, peste aşteptările pe care le ai de la o Dacie.

Până acum, doar papucul bazat pe Dacia 1310 mai era capabil de aşa ceva, însă nu se ridica nicidecum la nivelul unui Dokker de persoane ca şi compromis între habitabilitate şi spaţiu util.

... şi nu se vede tot ce era, de fapt, în portbagaj!

În configuraţie cu cinci locuri, sub fileul portbagajului au intrat foarte multe bagaje: două geamantane pe care la aerport ţi le primeşte doar în cala avionului, doi rucsaci de laptop, un butoi de miere de vreo 50 kg, două cutii cu lucrări ceramice, cutiile pentru PC-ul nou luat pentru părinţi, plus altele (”sculele” pentru iarnă, trusa de prim ajutor a maşinii, etc).

Dar cred că o imagine mai clară vă veţi face în continuare...

2. Portbagaj uşor de curăţat

V-o prezint pe Steluţa. Are aproape doi ani şi cred că depăşeşte 80 de kilograme, cu tot cu bale. Care sunt foarte lipicioase... Iar dacă Steluţa s-a mai şi tăvălit prin noroi, de preferat urât mirositor, îţi vine să te iei cu mâinile de cap când o vezi căţărată în Dokker.

Steluţa, fă-te că zâmbeşti! :)

Aici intervine avantajul lui Dokker: podeaua şi plasticele din portbagaj sunt foarte uşor de curăţat. Chiar şi covoraşul cauciucat pe care tronează Steluţa se spală rapid. Aşa că rămâne valabil ce spuneam la început: Dokker e numai bună să cari cartofii, cimentul sau porcul. Fie el şi proaspăt scos din noroi.

3. Modularitatea şi uşurinţa transformării spaţiului interior

Rămânem în zona portbagajului şi voi remarca uşurinţa rabatării fracţionate a banchetei. Mai întâi, clapeta pentru rabatarea spătarului este foarte mare şi foarte uşor de manipulat. Apoi şezutul se ridică la verticală simplu, fără a mai debloca alte clapete. De menţionat că şi şezutul e fracţionabil, deci ai suficiente configuraţii din care să alegi pentru transportul obiectelor agabaritice, împreună cu pasageri.

Nu, fracţionabil nu vine de la fracţii. Dar are legătură cu suprafeţe şi volum. Grea matematica asta

Şi încă o chestie: lungimea mare a spaţiului de încărcare, când bancheta e rabatată complet, alături de înălţimea interioară. Aproape că am fost pe punctul de a încerca să văd dacă încape înăuntru cuşca Steluţei - păcat că acoperişul ”căsuţei” câinelui e mai ascuţit, altfel îi făceam poză din nou Steluţei. În cuşcă. Şi cuşca în Dokker!

În lipsa ruletei, e bună şi lopata de zăpadă. Că stă degeaba în lipsa zăpezii

Revenind la un ton mai serios, Dokker se pretează mai mult decât Lodgy micilor întreprinzători care vor şi dubă de marfă, şi maşină de familie. Pur şi simplu, arhitectura de ”dubă” face Dokker-ul mult mai practic.

4. Consumul redus

Mă aşteptam ca dCi-ul de 1,5 litri şi 90 CP să facă o figură relativ bună, fiind reticent în privinţa valorii teoretice de 4,5 litri/100 km din cauză că maşina e masivă (are 1,8 metri înălţime, un gabarit non-aerodinamic şi o suprafaţa frontală mare).

Mi-a tremurat mâna când am văzut consumul după un drum rapid, fără a merge economic

Nu mică mi-a fost surpriza să constat că, în final, după vreo 2.500 km pe şosele, autostrăzi, dar şi prin mediu urban, consumul mediu a fost de aproximativ 4,9 litri/100 km. Mai multe detalii despre valorile de consum voi da într-un material separat. Deocamdată zâmbesc satisfăcut pentru că, de sărbătorile astea, mi-am menajat bine de tot bugetul cu transportul.

5. Dotările de confort mai multe

În sfârşit, Dacia are pe lista de opţiuni şi dotări mai evoluate. Fiindcă e iarnă (chiar dacă, din nefericire, nu am prins nici un fulg de nea...), soţia a fost cucerită de scaunele încălzite electric. ”Aşa ceva pe Dacia? Începe să-mi placă!”.

Opţiunea care aproape a convins-o pe soţie că Dokker-ul e maşină faină

După care senzorii de parcare sunt bineveniţi, deoarece Dokker-ul e cam măricel şi merită să accepţi ajutorul micilor butoni-radar din bara spate pentru a face parcările rapid şi fără stresul că l-ai putea buşi pe cel din spate ori să dai cu maşina în perete.

ESP şi senzori de parcare pe Dacia? Da' ce-i asta, limuzină de lux?...

Nu în ultimul rând, sistemul Media Nav, cu ecran tactil, mufă USB şi Bluetooth pentru telefon, e cireaşa de pe tort pentru o maşină low-cost, mai ales că vine la un preţ mai mult decât decent. Staţi însă pe aproape, că dotările le amintesc şi la capitolul minusuri...

Alte 5 plusuri, în pagina următoare.

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.