Sedan sau coupe? Noul Hyundai Elantra schimbă regulile jocului în lumea mașinilor compacte

Autor: Ionuț Vîlciu 15 dec. 2023 Video

Hyundai Elantra este unul dintre cele mai populare sedanuri în România. Pentru că mașina a primit un facelift, am considerat că este momentul oportun să revizităm acest model foarte îndrăgit.

Actuala generație Hyundai Elantra a fost lansată în 2020, dar a venit momentul pentru un facelift. Actualizarea modelului coreean aduce o bară frontală ceva mai agresivă, plus noul logo bidimensional Hyundai. Noi am testat versiunea de top, Exclusive, ce vine dotată cu jante de 17 inch, camere 360 și multe alte sisteme de asistență.

În partea din spate regăsim un design familiar și inconfundabila bandă LED ce se întinde pe toată lățime portbagajului. Vorbind despre portbagaj, acesta măsoară 474 de litri, astfel că este destul de generos pentru clasa din care Elantra face parte, cea compactă.

Hyundai Elantra facelift – Sedanul compact coreean este mai dotat ca niciodată

La interiorul lui Hyundai Elantra facelift regăsim un mix de materiale moi și suprafețe tari, cu diferite texturi, dar este un spațiu primitor, per total. O dotare pe care audiofilii o vor aprecia este sistemul audio de la Bose.

Cei își caută o cabină tehnologizată vor fi încântați de noul Hyundai Elantra. Mașina folosește două ecrane și oferă conectivitate atât cu Apple CarPlay, cât și cu Android Auto. Astfel, puteți folosi aplicațiile preferate de navigație și accesa muzica preferată prin intermediul ecranului central de infotainment.

Exemplarul testat de noi a fost echipat cu scaune electrice care oferă și încălzire. De asemenea, climatizarea automată pe două zone poate fi controlată prin intermediul comenzilor fizice, mult mai ușor de utilizat decât dacă ar fi fost integrate într-un ecran.

În final, motorizarea cu care mașina a venit echipată este un 1,6 litri aspirat, ce produce 123 CP și este cuplat cu o transmisie automată de tip CVT. Cu toate că nu este cea mai sportivă cutie de viteze, aceasta va oferi mașinii un comportament echilibrat, fără să provoace bruscări.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide