Ultima modă: Ce este protecția ceramică pentru mașină

Autor: Roxana Ciuhulescu 02 apr. 2020 Utile

Un nou tip de tratament pentru mașină face furori pe forumurile auto: este vorba de protecția ceramică.  Aceasta ajută caroseria, indiferent dacă mașina este nouă sau deja rulată. În cazul mașinilor rulate, schimbarea în urma protecției ceramice este radicală, mașina va arată ca nouă.

Intră în Galeria FOTO

Cei mai mulți români iubesc să aibă mașina curată, întreținută și, dacă se poate, fără imperfecțiuni. Ne iubim mașinile și ne place să avem grijă de ele. Din studii, reiese că 31% dintre români își spală mașina cel puțin o dată pe săptămână, în timp ce 3% își spală mașina în fiecare zi. Cu toate astea, există și o categorie de 1% care nu-și spală niciodată mașina.

În Târgoviște, există un service avangardist care oferă și această protecție ceramică. Primul lor client a fost  fotbalistul Adrian Mutu. Adi a venit cu un Porsche Cayenne complet zgâriat. Când ești fotbalist și suporterii vor să intre în „atenția” ta, îți lasă tot felul de „suveniruri”. Deși a încercat să remedieze problema cu un polish, Adi nu a reușit să schimbe prea mult în starea mașinii. Așa a ajuns la service-ul din Târgoviște.

Am zis să încercăm și noi aceste servicii și am pus la „bătaie” un Ssangyong Rexton „vechi” de doar un an. Din păcate, mașina avea câteva zgârieturi care s-au încăpățânat să nu iasă la polish. Fie că vorbim de zgârieturi intenționate, micro zgârieturi sau zgârieturi de crengi, dejecțiile păsărilor, zgârieturi căpătate în urma spălărilor la perii (spălătoriile automate), ploi acide sau pietricele aruncate de vehiculele din față, toate pot fi prevenite sau tratate cu această tehnologie ceramică. Vopseaua și lacul aplicate din fabricație nu rezistă la toate intemperiile vremii decât prin aplicarea protecției ceramice sau a unei folii.

Am avut de ales între mai multe pachete de protecție ceramică: Silver, Bronze, Extreme (la cerere), Gold sau Platinum. La recomandarea specialistului Mihai Voicu, am decis că pentru stadiul în care se află Rexton, este suficient pachetul Bronze. Acesta înseamnă: spălare exterioară completă, curățarea motorului și a interiorului, a jantelor, o curățare a lacului (adică un polish avansat), apoi s-au aplicat trei straturi nano-ceramice pe caroserie și un strat nano-ceramic pe toate suprafețele de sticlă.

Oricum, toate serviciile de întreținere includ spălare cu spumă activă și spălare manuală cu șampon, decontaminare, corecția lacului (polish auto integral), nano-polish și aplicarea unor  straturi de Ceramic Pro 9H. Straturile se aplică în funcție de pachetul ales însă, pentru Bronze, sunt trei straturi. Garanția oferită este de la 3 la 5 ani, iar aceasta rămâne valabilă chiar și atunci când mașina va fi vândută. Procesul de aplicare durează 2-3 zile.

După aplicarea protecției nano-ceramice, devin vizibile și beneficiile: luciu intens, efect hidrofob (apa nu va mai sta pe mașină), rezistență la zgârieturile ușoare, rezistență chimică la produsele/tehnologia spălătoriilor auto manuale, rezistență la dejecțiile păsărilor. Asta se traduce în protecția pe care o asigură vopselei. Protecția ceramică poate chiar remedia vopseaua sărită, în anumite locuri și condiții.

Sfatul specialistului: Protecția ceramică este ideal de aplicat mai ales pentru mașinile noi. Ar fi bine, așadar, ca proprietarul să o protejeze imediat după achiziționare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide