Dacia Bigster a reușit să îi surprindă pe britanici de la Autocar după un test desfășurat pe parcursul a aproape 30.000 km. Concluzia la care au ajuns a fost că mașina oferă neașteptat de multe pentru destul de puțin. Iar unii chiar au confundat SUV-ul produs în România cu un Range Rover.
Modelul Dacia Bigster testat de britanici a ajuns în patru țări, a traversat aproape toate comitatele din Anglia și a circulat pe majoritatea autostrăzilor din UK.
Jurnalistul care a testat acest model spune că Bigster s-a potrivit în orice decor, de la zonele exclusiviste ale Londrei până la localitățile obișnuite din provincie.
Acesta a inclus modelul Dacia într-o categorie formată din mașini care nu par nici prea ieftine, nici ostentative. În opinia sa, Bigster poate fi comparat din acest punct de vedere cu Volkswagen Golf sau Skoda Superb.
Designul robust, confortul la drum lung și spațiul interior au fost principalele calități apreciate.

Laudele pentru Bigster au început încă de când a fost evaluat aspectul exterior. Caroseria are forme masive, linii drepte și suficiente elemente moderne pentru ca mașina să iasă în evidență fără să pară exagerată.
Autorul testului a spus că mai multe persoane pe lângă care a trecut au confundat Dacia Bigster cu un Range Rover, lucru pe care jurnalistul britanic l-a considerat un compliment important. Deși versiunea Bigster Hybrid 155 testată avea tracțiune doar pe puntea față, designul îi oferă SUV-ului un aer de mașină pregătită pentru teren accidentat.
La viteze ridicate, SUV-ul s-a dovedit mai confortabil și mai bine antifonat decât se aștepta. Suspensia a rămas stabilă pe autostradă, iar zgomotul produs de vânt și de anvelope a fost surprinzător de redus. Mașina a reușit să transforme călătoriile foarte lungi în experiențe mai puțin obositoare. Un alt avantaj important a fost autonomia. Cu un rezervor de benzină de 50 de litri, Bigster a parcurs în mod repetat peste 500 de mile, echivalentul a mai mult de 800 de kilometri.
Forma pătrățoasă și lățimea relativ redusă au ajutat mașina și pe drumurile înguste. Datorită designului, cel aflat la volan poate aprecia cu ușurință unde se află fiecare colț al caroseriei.
Astfel, trecerea prin spații strâmte sau întâlnirea cu alte vehicule pe drumurile rurale nu au reprezentat o problemă.
Interiorul nu folosește cele mai scumpe materiale, dar calitatea generală a depășit așteptările britanicilor. Comenzile fizice ale instalației de climatizare au fost apreciate pentru simplitate, iar componentele habitaclului au rezistat bine după aproximativ 27.000 de kilometri (17.000 de mile).
La un moment dat, jurnalistul a crezut că în interior apăruse un zgomot provocat de o piesă desprinsă. În realitate, suportul de pahare detașabil nu fusese fixat corect. Nu au fost identificate defecțiuni importante sau elemente care să se degradeze pe durata testului.
Deși Bigster nu este foarte lat la exterior, spațiul interior a fost considerat generos. Ampatamentul lung permite transportarea a trei adulți pe bancheta din spate în condiții bune de confort.
Portbagajul a fost însă elementul care a impresionat cel mai mult. Mașina a transportat fără dificultate un set complet de tobe, scaune auto destinate competițiilor și cantități mari de echipamente fotografice.
Testul britanic a scos la iveală și câteva puncte slabe. Suspensia a fost considerată cam rigidă, mai ales în oraș, iar jantele de 19 inch ar putea fi una dintre cauze.
Motorul pe benzină devine foarte zgomotos „la rece”, când pornește, în contrast cu funcționarea lină și silențioasă din modul electric.
Scaunele din față puteau fi mai moi, iar materialul folosit pentru tapițerie a devenit incomod și călduros în timpul călătoriilor de vară.
În ciuda acestor neajunsuri, concluzia britanicilor este una absolut pozitivă.
Dacia Bigster este în opinia celor care au realizat acest test de lungă durată o mașină completă.
E potrivită atât pentru cumpărăturile zilnice, cât și pentru călătoriile în afara țării. Poate transporta o familie și suficiente bagaje pentru a mobila un apartament de mici dimensiuni.
În plus, modelul are unele dintre cele mai reduse costuri de utilizare dintre toate mașinile disponibile azi pe piață.
„Una peste alta, mă chinui să mă gândesc la alt model aflat la reducere care să fie la fel de bun și polivalent precum Bigster. Indiferent dacă te întorci acasă de la cumpărături sau te duci în Belgia, poți fi sigur că vei avea suficient spațiu, confortabil, ușor și cu un stil surprinzător. Îmi va lipsi foarte mult”, este concluzia autorului.