Ce lucruri trebuie să ai neapărat la tine dacă plănuiești un drum lung cu mașina până în Grecia

Autor: Cristian Agatie 08 iul. 2020 Utile

Grecia este una dintre țările preferate de români pentru petrecerea concediului de vară, și din fericire accesul acestora spre plajele grecești este permis. Nu este însă la fel de simplu ca înainte să ajungi în Grecia, iar cei care pleacă spre destinația de vacanță favorită trebuie să țină cont de noile reguli instituite după coronavirus. Iată ce lucruri trebuie să ai neapărat la tine dacă plănuiești un drum lung cu mașina până în Grecia.

Intră în Galeria FOTO

În planificarea călătoriei trebuie să ții cont în primul rând de faptul că Grecia are deschis un singur punct de trecerea a frontierei cu Bulgaria, la Kulata-Promachonas, ceea ce înseamnă că drumul va fi mai lung pentru cei care vor să ajungă în zona de est a Greciei – Thassos este o destinație extrem de populară pentru români. În aceste condiții, călătoria se dublează ca timp față de traseul direct, prin Makaza.

Ce trebuie să ai neapărat la tine dacă pleci în Grecia

Orice călătorie în afara granițelor presupune existența anumitor documente. În condițiile speciale determinate de epidemia de coronavirus, lista acestor documente s-a îmbogățit cu un formular special, care trebuie completat online pe site-ul travel.gov.gr, cu cel puțin două zile înainte de a ajunge la frontiera Greciei. Autoritățile elene au anunțat că aplica deja amenzi celor care se prezintă la frontieră fără a avea completat formularul.

Nivelul amenzii pentru necompletarea formularului cunoscut ca Passenger Locator Form este unul semnificativ, de circa 500 de euro. Prin urmare, acest document a devenit dintr-o dată cel mai important lucru pe care trebuie să-l aibă la ei turiștii care merg în Grecia.

În afară de acest document, toți turiștii trebuie să aibă un act de identitate valabil, cu toate că un pașaport este cea mai sigură opțiune în aceste vremuri tulburi. Chiar dacă autoritățile elene și cele din Bulgaria permit trecerea pe baza cărții de identitate, condițiile de călătorie se pot schimba în orice moment. Există chiar posibilitatea ca turiștii să fie nevoiți să urmeze trasee neobișnuite pentru a ajunge acasă, prin Turcia sau Serbia, unde accesul este permis numai pe bază de pașaport.

De asemenea, este nu doar recomandat, ci și obligatoriu ca persoanele care călătoresc în afara granițelor să aibă o asigurare de călătorie valabilă pe teritoriul țării respective și în perioada în care călătoresc. Este puțin probabil că vei fi controlat de asigurare la graniță, dar cum prețul acesteia este unul modic iar beneficiile în caz de nevoie sunt imense, credeți-mă, e cel mai bine e să ai asigurare.

Actele mașinii care nu trebuie să lipsească în cazul unei călătorii în străinătate

În afară de documentele personale, oricine călătorește cu mașina în afara granițelor trebuie să aibă documentele cerute de legislația internațională. Acestea sunt permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al mașinii și asigurarea de răspundere civilă valabilă pe teritoriul statelor tranzitate – Cartea Verde în limbaj popular.

În cazul în care deținătorul legal al mașinii nu călătorește cu mașina (sau mașina este înregistrată pe firmă), cel care o conduce are nevoie de o procură notarială pentru a putea ieși legal cu mașina din țară.

De asemenea, nu strică să ai o asigurare CASCO pentru mașină, valabilă pe teritoriul țărilor tranzitate. Aceasta te va scuti de multe neplăceri în cazul în care se întâmplă ceva cu mașina în timpul vacanței. Multe oferă, de asemenea, asistență rutieră în cazul în care mașina se defectează și este necesară tractarea acesteia la un service pentru reparații. Unii asigurători oferă gratuit extinderi teritoriale pentru polița CASCO atunci când este achiziționată la pachet cu o poliță RCA.

Desigur, nu cred că mai trebuie amintit că, alături de aceste documente, cel mai important este să ai suficienți bani la tine în timpul vacanței. În afară de sumele necesare pentru masă, cazare și distracție, e bine să ai pusă deoparte o sumă rezonabilă pentru eventualele cheltuieli neprevăzute – probleme cu mașina, probleme medicale, prelungirea pe termen nedefinit a șederii în cazul instituirii carantinei în zona în care îți petreci vacanța.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide