Cum schimbi bateria auto și cum alegi modelul potrivit pentru mașina ta

Autor: George Cristea 26 mart. 2021 Utile

Chiar dacă tehnologia a avansat semnificativ, iar acum o baterie auto poate funcționa ireproșabil timp de mulți ani, aceasta are totuși o durată de viață limitată. Mai devreme sau mai târziu, îți va fi de ajutor să știi cum schimbi bateria auto și cum alegi modelul potrivit pentru mașina ta.

Intră în Galeria FOTO

Oricât de mult ți-ai îngriji mașina, la un moment dat (iar acesta ar putea fi cel mai nepotrivit moment), vei răsuci cheia în contact (sau vei apăsa butonul de start) și vei fi întâmpinat de o tânguială a demarorului, sau chiar de o liniște stânjenitoare. În acel moment ți-ai dori să fi acționat mai din timp înlocuind bateria mașinii. Nu dispera, există servicii specializate care îți pot aduce în parcare o baterie nouă în cel mult 30 de minute, dar asta te va costa, atât timp cât și bani.

Dacă însă vrei să preîntâmpini acest moment neplăcut va trebui să fii atent la semnele care îți spun că momentul înlocuirii bateriei se apropie. Apoi să cauți pe internet cea mai  bună ofertă, să o comanzi și să o montezi în locul bateriei vechi. Așa nu doar că economisești bani, dar scapi și de momentele stânjenitoare (și, de regulă, inoportun de lungi) în care aștepți depanarea lângă o mașină cu capota ridicată.

Care este durata normală de viață a unei baterii auto?

Bateriile auto moderne au o viață complicată. Acestea nu doar că trebuie să asigure pornirea motorului – de nenumărate ori în cazul mașinilor noi, cu sistem start&stop – ci trebuie să susțină, în plus, o gamă din ce în ce mai largă de consumatori electrici. Nici nu este mirare că bateriile epuizate sunt principalul motiv pentru care șoferii apelează la serviciile de depanare astăzi.

O mașină care parcurge cu regularitate distanțe mari va păstra bateria în stare perfectă de funcționare timp îndelungat – uneori chiar și 7-8 ani. Dimpotrivă, dacă mașina parcurge doar distanțe scurte, în oraș, iar perioada de încărcare a acesteia este scurtă, aceasta nu va avea suficient timp pentru a se regenera. O baterie care petrece mult timp într-o stare de încărcare parțială se va distruge mult mai rapid, din cauza unui fenomen denumit sulfatare.

Indiferent cum este exploatată o baterie, momentul ieșirii din serviciu este inevitabil. Vestea bună este că o baterie nu moare subit, ci va da semne de „oboseală” înainte de a ceda definitiv. Atunci când motorul va fi rotit mai apatic, sau când luminile aprinse vor pune probleme demarorului, este momentul să vă gândiți la înlocuirea bateriei.

Bateria auto: cum alegi modelul potrivit pentru mașina ta

Înainte de schimbarea bateriei va trebui să comanzi una având aceeași parametri. O privire în manualul de utilizare al mașinii ar trebui să rezolve această dilemă. Diversitatea de baterii auto de pe piață poate fi descurajantă, dar în această junglă trebuie să țineți cont de trei parametri esențiali: dimensiunea bateriei, tipul și dispunerea bornelor și capacitatea bateriei.

Dimensiunile sunt esențiale din motive evidente – bateria va trebui fixată în compartimentul dedicat. Trebuie să ții cont că există mai multe tipuri de borne – plate, cilindrice subțiri, cilindrice mai groase – trebuie să te orientezi după modelul bateriei de pe mașină. Ține cont că mașinile asiatice au, de regulă, bornele montate invers – alege o astfel de baterie sau nu o vei putea monta pe mașină.

Capacitatea bateriei este esențială pentru că sistemul de încărcare este reglat pentru a încărca optim o baterie cu o anumită capacitate. Variații modeste +/- 10% pot fi acceptate. O diferență prea mare va duce fie la fierberea electrolitului (curentul de încărcare este prea mare) fie printr-o încărcare insuficientă (curent prea mic) – în ambele situații bateria va ceda prematur. La aceeași capacitate, este de preferat o baterie cu un curent de pornire cât mai mare – de regulă acestea sunt mai scumpe și va trebui să te încadrezi într-un buget.

Încă nu ai ieși din junglă, pentru că diferite tipuri de mașini au nevoie de tipuri diferite de baterii. Mașinile dotate cu sistem start&stop necesită baterii speciale, cunoscute ca ECM și AGM, capabile să susțină sarcini mai mari pe o perioadă mai lungă de timp.

Cum schimbi bateria auto ca să nu ai probleme mai târziu

Odată ce ai ales bateria perfectă pentru mașina ta, poți trece la faza următoare, în care demontezi bateria veche și o montezi pe cea nouă. Înainte de a face acest lucru asigură-te că ai la îndemână, spre exemplu, codul de deblocare al radioului (dacă există unul). Odată deconectate bornele, toate informațiile se vor pierde iar unii consumatori ar putea să nu mai funcționeze. Radiourile codate intră în această categorie – după demontarea bateriei vor putea folosite doar după introducerea codului de deblocare.

Demontarea bateriei începe întotdeauna cu decuplarea polului negativ al bateriei, pentru a evita un scurtcircuit în cazul în care atingi cu cheia elementele metalice din compartimentul motor. Despre cum schimbi bateria auto am vorbit anterior într-un articol în care am descris procedura pas cu pas. Montarea bateriei noi se va face în ordine inversă – întâi se cuplează polul pozitiv al bateriei, apoi cel negativ. Fixează bateria folosind sistemul de fixare cu care este dotată mașina.

După montarea bateriei noi, vor trebui reinițializate unele echipamente ale mașinii. Spre exemplu, geamurile cu acționare automată ar putea să nu funcționeze în modul automat fără recalibrare. Dacă mașina are sistem start&stop, lucrurile sunt suficient de complicate ca să nu recomandăm schimbarea bateriei în regie proprie. Asta deoarece noua baterie va trebui reconfigurată în computerul de bord, o operațiune rezervată profesioniștilor.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide