Taxa de drum și vinieta în Europa. Cât costă și cum se plătește în funcție de țara pe care o tranzitezi

Autor: Cristian Agatie 06 iul. 2020 Utile

Dacă ai planificat un concediu cu mașina în această vară, cu siguranță îți dorești să știi cât costă taxa de drum și vinieta în Europa. Am pregătit un ghid cu valorile plătite, dar și modul în care se pot plăti taxele și vinietele în funcție de țara pe care o tranzitezi.

Intră în Galeria FOTO

În bugetul de vacanță, o rubrică importantă este constituită de taxele de trecere și vinietele pentru utilizarea drumurilor, așa că trebuie să știi câți bani trebuie să pui deoparte pentru a nu te trezi în situația de a tăia din bugetul de înghețată al copilului.

Trebuie să știi că fiecare țară are reguli proprii în ceea ce privește taxa de drum și vinieta iar de multe ori aceste reguli sunt destul de confuze. Astfel,în unele țări nu se plătesc taxe de trecere, iar în altele taxele se plătesc doar în cazul accesului pe anumite sectoare de drum cu plată.

Potrivit clubului automobilistic german ADAC, opt țări din Uniunea Europeană au sistem de taxare în funcție de distanța parcursă. Este vorba de Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Croația, Polonia, Portugalia și Spania. La fel se procedează și în țări din afara UE, precum Bosnia-Herțegovina, Macedonia, Norvegia, Serbia, Turcia și Belarus. În aceste țări plata se efectuează la trecerea prin punctele de taxare. Trebuie știut însă că nu toate drumurile sau autostrăzile sunt cu plată.

În șapte dintre țările UE (Bulgaria, Austria, Elveţia, Slovacia, Slovenia, Cehia şi Ungaria) taxare se face, ca și în România, prin intermediul unei viniete valabilă pe drumurile naționale/europene și pe autostrăzi. Acestea se achiziționează de regulă de la benzinării, puncte de vânzare sau online, fiind emise pentru diferite perioade de valabilitate. De asemenea, sunt și țări în care se plătesc taxe speciale pentru accesul pe poduri și în tunele: Austria, Elveția, Italia, Franța, Danemarca și Suedia.

Taxa de drum și vinieta în Europa: Cât costă în funcție de țară și ce se întâmplă dacă nu plătești

  • Austria: 9,20 euro pentru 10 zile (taxă de 120 euro sau amendă 300 de euro)
  • Elveţia: 36,50 euro pentru un an (taxă de 175 euro plus costul vinietei)
  • Slovacia: 10 euro pentru 10 zile (amendă de la 80 de euro)
  • Slovenia: 15 euro pentru 7 zile (300-800 de euro sau 150 de euro pe loc)
  • Cehia: 12,50 euro pentru 10 zile (amendă de la 195 de euro)
  • Ungaria: 11 euro pentru 10 zile (suprataxă de la 50 de euro)
  • Bulgaria: 8 euro pentru o săptămână (suprataxă de 11 euro pe zi sau amendă de 153 de euro)

Înainte de a pleca în concediu, nu strică să te interesezi cât costă o vacanță cu mașina în funcție de destinație. De asemenea, nu strică să iei în calcul sfaturile noastre pentru o călătorie liniștită cu mașina.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide