Anunţul e oficial, din 2018 avem şi noi cu cine să ţinem

Faceţi loc pentru campioni

Anunţul e oficial, din 2018 avem şi noi cu cine să ţinem Anunţul e oficial, din 2018 avem şi noi cu cine să ţinem

Am deschis şi noi internetul să aflăm despre victoria lui Bottas şi ne-am trezit cu ştirea săptămânii în Formula 1. Oamenii schimbă logo-ul după 23 de ani. Unore le place noul, alţii sunt cu cel vechi. Arată mai mult ca o siglă de joc Playstation, ceea ce e bine şi ceea ce şi-a şi dorit consiliul F1 pentru noua eră digitală la care se tot readaptează lumea. Deci am zis că aia e ştirea săptămânii şi poate cel mai important eveniment din Formula 1 care ne mai poate atrage atenţia. Asta pentru că bătăliile dintre Hamilton şi Vettel nu mai sunt un must see. Sau poate suntem noi Prost-crescuţi cu Senna.

Acum avem însă adevărata ştire din Formula 1, una care ar putea redinamiza competiţia şi chiar dinamita unele mărci auto din competiţie. Ghici cine se întoarce alături de Sauber. După 32 de ani, Alfa Romeo revine în cea mai importantă şi mai rapidă competiţie de maşini. Ştirea este oficială pe site-ul F1.com. Organizatorul Grand Prix-urilor spune că numele echipei va fi Alfa Romeo Sauber F1, iar maşina de concurs o să aibă pe ea logo-ul italienesc şi motor Ferrari (că tot suntem o mare familie).

Sergio Marchionne, boss-ul FCA (Fiat-Chrysler Automobile) a spus că “parteneriatul ăsta cu Sauber F1 e un pas important pentru reinventarea brand-ului Alfa Romeo, care se va întoarce în Formula 1 după mai mult de 30 de ani”. Scurt şi la obiect, fără prea multe detalii şi neanunţat. Iată că atunci când vor să ţină un secret sub preş, producătorii nu au probleme s-o facă. Şi ce secret!

Alfa Romeo a fost mare în f1 din 1950, când aluat un podium la Silverstone. Doi dintre piloţii extraordinari pe care i-a avut Alfa în anii ăia au fost Giuseppe Farina şi argentinianul Juan Manuel Fangio (5 titluri de campion din care unul cu Alfa 159 în 1951).

Sauber nu a comunicat încă ce piloţi o să aibă pe echipa formată cu Alfa. Site-ul F1.com îi prevesteşte pe “juniorii” Charles Leclerc (campion în F2) şi Antonio Giovinazzi.

Noi suntem deja fani şi oricine ar concura suntem acolo pentru culori!

 

Autor Alexandru Banu