O şoferiţă româncă a crezut că a scăpat de o amendă de parcare luată în Olanda, dar a avut o supriză neplăcută

Autor: Marius Vișan 20 iun. 2018 Știri auto
O şoferiţă româncă a crezut că a scăpat de o amendă de parcare luată în Olanda, dar a avut o supriză neplăcută

O româncă din Iaşi a fost dată în judecată de autorităţile olandeze pentru a-şi plăti o amendă pentru o parcare neregulamentară.

Daniela P. a fost obligată printr-o decizie luată de Judecătoria Iaşi, să achite amenda de 90 de euro imputată de autorităţile olandeze. Ea a ajuns în vizorul instituţiei de colectare a amenzilor după ce, în data de 16 august 2017, o instituţie din Olanda a găsit-o vinovată de încălcarea unei norme rutiere. 

„Fapta menţionată în certificatul prevăzut la art.4 din Decizia-cadru 2005/214/JAI constă în aceea că în data de 14.07.2017 «în calitate de şofer a parcat un vehicul într-o parcare în timp ce conform semnului de pe indicator sau a indicatorului din partea inferioară, vehiculul stă parcat cu alt scop decât cel indicat»“ (conform traducerii efectuate de autorităţile olandeze), se arată în motivarea Judecătoriei Iaşi.

Nu e singurul caz de acest gen înregistrat pe rolul instanţelor din Iaşi sau din alte judeţe. În ultimele luni, zeci de astfel de procese au fost deschise de instituţiile olandeze de colectare a amenzilor, alte dosare similare fiind deschise şi de către autorităţile din Germania.

Sursă: Adevărul.ro

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide