Opel prezintă pachetul OPC Line pentru noua Corsa

Lansarea colorată de la Paris 2014, organizată de Opel pentru noua Corsa, s-a potrivit de minune modelului de clasă mică, dar pachetul OPC Line face din noul Opel Corsa un model şi mai atrăgător.

Opel prezintă pachetul OPC Line pentru noua Corsa Opel prezintă pachetul OPC Line pentru noua Corsa

Noul Opel Corsa a reuşit să fie în centrul atenţie prin prezentarea inedită pe care Opel a organizat-o ocupând o întreagă piaţă din Paris. Opel e decis că noua Corsa merită mai mult, aşa că citadina primeşte un pachet OPC Line care îi oferă un mic avantaj din punct de vedere estetic.

Concret, s-a optat pentru un kit de caroserie care să-i dea modelului uşoare tente de sportivitate: un spoiler faţă modificat, praguri laterale mărite şi un eleron subtil în partea din spate. În plus, jantele şi oglinzile laterlale sunt vopsite în negru, iar evacuarea finală capătă accente cromate.

Pentru cei care apreciază un lucru dus până la capăt, Opel extinde pachetul OPC Line şi la interior, unde oferă un volan cu partea de jos aplatizată, un schimbător de viteze îmbrăcat în piele şi pedale din aliaj.

Din păcate, pachetul nu impune şi îmbunătăţiri ale performanţelor, însă de acest aspect se va ocupa versiunea de top Opel Corsa OPC, despre care există zvonuri că ar urma să debuteze la jumătatea lui 2015 cu un nou motor 1.6 SIDI Turbo de 200 CP.