Vânzările de maşini noi pe plan european au mai scăzut puţin, dar, în mare, combatanţii sunt cam aceiaşi, mai ales dacă ne referim la podium, unde Golf pare de neclinitit.
Vânzările de modele noi în Europa în primul semestru din 2011
În primele 6 luni din 2011, piaţa auto europeană a înregistrat un regres de 2,1%, totalizând 7,12 milioane de maşini noi vândute. Cel mai bine stă Germania, care, în această perioadă a înregistrat o creştere de 10,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, nemţii înmatriculând peste 1,6 milioane de maşini noi.
Bineînţeles, cel mai vândut model în această perioadă rămâne Volkswagen Golf, care, de altfel, continuă în aceeaşi notă ca la începutul anului. Golf-ul "riscă" să devină chiar un recordmen pe piaţa europeană, fiind cel mai vândut model european încă din 2008 - un rezultat meritoriu mai ales dacă ne gândim că vorbim de nişte ani de criză.
Pe poziţiile 2 şi 3 continuă un meci foarte aprins, între Ford Fiesta şi Volkswagen Polo, care este câştigat de primul - la fel s-a întâmpla şi la finalul lui 2010, când, după mai multe rocade, Fiesta a reuşit să se plaseze înaintea rivalului său german. Pe poziţia a patra urcă un alt model german, Opel Corsa, care îi "suflă" locul lui Renault Clio, ajuns acum pe locul 5 faţă de începutul anului.
În a doua jumătate a clasamentului asistăm la o rivalitate acerbă între Opel Astra şi Ford Focus, dar ne aşteaptă şi o surpriză: pe poziţia a 9-a găsim un al treilea model Volkswagen, berlina de clasă medie Passat, care, de altfel, înregistrează şi cea mai bună evoluţie, cu o creştere a vânzărilor de peste un sfert.
- Volkswagen Golf - 253.288 unităţi (-7,1%)
- Ford Fiesta - 195.592 unităţi (-18,2%)
- Volkswagen Polo - 188.225 unităţi (-1,3%)
- Opel/Vauxhall Corsa - 170.659 unităţi (-3,9%)
- Renault Clio - 162.519 unităţi (-16,3%)
- Opel/Vauxhall Astra - 162.334 unităţi (-1,9%)
- Ford Focus - 149.328 unităţi (+2,4%)
- Peugeot 207 - 140.986 unităţi (-19,3%)
- Volkswagen Passat - 131.979 unităţi (+28,8%)
- Renault Megane - 129.175 unităţi (-9,9%)















